Referință individuală · versiune 23 iulie 2026
Articolul 108
LEGE nr. 95 din 14 aprilie 2006 (**republicată**) — privind reforma în domeniul sănătății
Articolul 108
(1)
Spitalele regionale de urgență se înființează în regiunile de dezvoltare socioeconomică, având la bază resursele umane și materiale aflate în centrele universitare tradiționale.
(2)
În structura spitalelor regionale de urgență se află toate specialitățile chirurgicale și medicale din structura spitalului județean din județul respectiv, precum și infrastructura pentru investigații clinice și paraclinice și orice altă specialitate unică, cu caracter de urgență, aflată în afara structurii spitalului județean din județul respectiv.
(3)
Spitalele regionale și județene de urgență au în structura lor unități de primire a urgențelor.
(4)
Conducerea și organizarea unităților de primire a urgențelor se vor face conform normelor de aplicare a prezentului titlu.
(5)
Medicii și asistenții-șefi ai unităților de primire a urgențelor nu pot fi sponsorizați și/sau finanțați, direct sau indirect, pentru participare la conferințe, congrese și alte tipuri de manifestări, de către firmele care comercializează produse farmaceutice și/sau materiale sanitare ori firmele care reprezintă interesele acestora și nici de către firmele de aparatură medicală. În situații speciale, bine justificate, se pot obține excepții doar cu aprobarea Ministerului Sănătății.
(6)
Spitalele municipale și orășenești pot avea CPU sau camere de reanimare în zonele de recepție a urgențelor, acestea urmând a fi deservite de personalul de gardă din spital și/sau de medici de urgență special angajați.
(7)
Spitalele regionale de urgență și spitalele județene de urgență au în responsabilitate, prin unitățile de primire a urgențelor, echipaje integrate publice de intervenție prespitalicească terestră (SMURD), în colaborare cu structurile Ministerului Afacerilor Interne și cu autoritățile publice locale, care sunt coordonate de dispeceratele Sistemului național unic pentru apelul de urgență.
(8)
Spitalele regionale de urgență au în responsabilitate echipaje integrate publice de salvare aeriană, respectând prevederile legale în vigoare.
(9)
Implementarea prevederilor alin. (7) și (8) se realizează gradual, conform unui plan aprobat prin ordin comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne, având la bază resursele materiale și umane disponibile.
(10)
Arondarea județelor la centrele regionale se efectuează pe baza ordinului ministrului sănătății, luându-se în considerare regiunile de dezvoltare socioeconomică din care fac parte, precum și distanțele aeriene și terestre dintre un spital județean și un anumit centru regional.
(11)
În structura spitalelor regionale și a spitalelor de urgență de gradele II și III funcționează unități de primire a urgențelor, corespunzătoare nivelului centrului în care se află și numărului cazurilor de urgență asistate anual.
(12)
Spitalele regionale de urgență au obligația de a monitoriza și de a îndruma metodologic întreaga activitate de asistență medicală de urgență din regiunile pe care le deservesc.
(13)
Modalitățile de monitorizare și îndrumare, precum și modalitățile de colectare a datelor se stabilesc prin ordin comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne, cu respectarea prevederilor legale în vigoare privind protecția datelor cu caracter personal.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 03-09-2021, Alineatul (13) din Articolul 108 , Capitolul II , Titlul IV a fost modificat de Punctul 12, Articolul I din ORDONANȚA nr. 18 din 30 august 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 834 din 31 august 2021 )
Notăactualizări și jurisprudență
Conform alineatului (5) al articolului IV din ORDONANȚA nr. 18 din 30 august 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 834 din 31 august 2021, actul normativ prevăzut la art. I pct. 12 va fi elaborat și publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe.
(14)
UPU din spitalele regionale sau județene, cu avizul Comisiei interministeriale pentru suport tehnic și cu aprobarea Ministerului Sănătății, pot sprijini UPU din spitalele județene aflate pe raza teritorială a altor județe, asigurând necesarul de medici de specialitate, după caz.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 01-11-2024, Articolul 108 , Capitolul II , Titlul IV a fost completat de Punctul 1. , ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 265 din 28 octombrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1081 din 29 octombrie 2024 )
(15)
În acest sens se suplimentează numărul posturilor de medici în cadrul UPU care oferă sprijin, în condițiile legii, astfel încât să permită acoperirea liniilor de gardă sau a turelor din UPU care urmează a fi sprijinite.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 01-11-2024, Articolul 108 , Capitolul II , Titlul IV a fost completat de Punctul 1. , ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 265 din 28 octombrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1081 din 29 octombrie 2024 )
(16)
Sprijinul prevăzut la alin. (14) se stabilește prin protocol de colaborare semnat de conducerile celor două spitale, de medicul-șef al UPU care acordă sprijin și medicul-șef al UPU care primește sprijin.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 01-11-2024, Articolul 108 , Capitolul II , Titlul IV a fost completat de Punctul 1. , ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 265 din 28 octombrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1081 din 29 octombrie 2024 )