Referință individuală · versiune 13 aprilie 2024

Articolul 59

CODUL SILVIC din 19 martie 2008 (**republicat**) — (Legea nr. 46/2008)

Articolul 59
(1)
Volumul maxim de lemn care se recoltează ca produse principale într-o unitate de gospodărire nu poate depăși posibilitatea acestora, stabilită prin amenajamentul silvic, pentru perioada de valabilitate a acestuia.
(2)
Volumul maxim de lemn prevăzut la alin. (1), care se recoltează anual ca produse principale într-o unitate de gospodărire, nu poate depăși posibilitatea anuală.
(3)
Prin excepție de la prevederile alin. (2), se poate depăși posibilitatea anuală, în următoarele situații:
a)
dacă reglementarea procesului de producție lemnoasă se realizează la nivel de arboret;
b)
cu volumul de lemn nerecoltat, până la nivelul posibilității anuale, în anii anteriori de aplicare a amenajamentului silvic în vigoare.
c)
recoltarea produselor accidentale I, cu aprobarea structurii teritoriale de specialitate a autorității publice centrale care răspunde de silvicultură.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 21-07-2017, Alineatul (3) din Articolul 59 , Capitolul VII , Titlul III a fost completat de Punctul 17, Articolul I din LEGEA nr. 175 din 14 iulie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 569 din 18 iulie 2017 )
(4)
Suprafața arboretelor prevăzută în amenajamentul silvic a fi parcursă cu lucrări de îngrijire și de conducere este minimală.
(5)
Volumul prevăzut prin amenajamentul silvic pentru extragere, prin lucrările de îngrijire și conducere, este orientativ și se recoltează cu respectarea prevederilor normelor tehnice specifice și în funcție de starea arboretelor.
(5^1)
Lucrările de îngrijire și conducere a arboretelor, tăierile de igienă executate în fondul forestier proprietate publică a statului se realizează de către administratorii prevăzuți de lege, în următoarea ordine:
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 11-09-2020, Partea introductivă a alineatului (5^1) din Articolul 59 , Capitolul VII , Titlul III a fost modificată de Punctul 18, Articolul I din LEGEA nr. 197 din 7 septembrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 823 din 08 septembrie 2020 )
a)
prin exploatare în regie proprie, cu forțe proprii;
b)
prin exploatare în regie proprie, prin prestări servicii cu operatori economici atestați pentru lucrări de exploatare forestieră;
c)
prin valorificare ca masă lemnoasă pe picior; valorificarea ca masă lemnoasă pe picior se poate face numai pentru volumul din actele de punere în valoare care depășește capacitatea proprie de exploatare la nivelul ocolului silvic/bazei experimentale și după organizarea a cel puțin două proceduri de achiziție publică, în condițiile legii. Volumul lemnului de foc rezultat din masa lemnoasă valorificată pe picior se oferă spre valorificare în ordinea de priorități prevăzută la alin. (5^2).
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 11-08-2018, Alineatul (5^1) din Articolul 59 , Capitolul VII , Titlul III a fost modificat de Punctul 4, Articolul I din LEGEA nr. 230 din 2 august 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 693 din 08 august 2018 )
(5^2)
Volumul disponibil rezultat ca lemn de lucru cu diametrul la capătul gros de maximum 24 cm și ca lemn de foc din lucrările de îngrijire și conducere a arboretelor, din tăierile de igienă din fondul forestier proprietate publică a statului se valorifică în următoarea ordine de priorități:
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 11-09-2020, Partea introductivă a alineatului (5^2) din Articolul 59 , Capitolul VII , Titlul III a fost modificată de Punctul 18, Articolul I din LEGEA nr. 197 din 7 septembrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 823 din 08 septembrie 2020 )
a)
pentru necesarul de lemn al populației, pe bază de solicitare individuală sau în baza solicitărilor centralizate de unitățile administrativ-teritoriale pe suprafața cărora este amplasat fondul forestier administrat de ocolul silvic de stat; această cantitate se valorifică prin vânzare directă, iar cumpărătorul acesteia nu are dreptul de comercializare;
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 11-08-2018, Litera a) din Alineatul (5^2) , Articolul 59 , Capitolul VII , Titlul III a fost modificată de Punctul 4, Articolul I din LEGEA nr. 230 din 2 august 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 693 din 08 august 2018 )
b)
pentru consumul propriu al unităților de interes local finanțate, integral sau parțial, de la bugetul de stat sau bugetul local, care nu desfășoară activitate economică în sensul reglementărilor comunitare în domeniul ajutorului de stat, în baza solicitării unității de interes local sau în baza solicitărilor centralizate de unitățile administrativ-teritoriale pe suprafața cărora estre amplasat fondul forestier; această cantitate se valorifică prin vânzare directă, iar cumpărătorul acesteia nu are dreptul de comercializare;
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 11-08-2018, Litera b) din Alineatul (5^2) , Articolul 59 , Capitolul VII , Titlul III a fost modificată de Punctul 4, Articolul I din LEGEA nr. 230 din 2 august 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 693 din 08 august 2018 )
c)
consumul propriu al administratorilor fondului forestier proprietate publică a statului.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 21-07-2017, Articolul 59 din Capitolul VII , Titlul III a fost completat de Punctul 18, Articolul I din LEGEA nr. 175 din 14 iulie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 569 din 18 iulie 2017 )
(5^3)
Volumul disponibil rezultat ca lemn de lucru cu diametrul la capătul gros de maximum 24 cm și ca lemn de foc din lucrările de îngrijire și conducere a arboretelor, din tăierile de igienă executate în fondul forestier proprietate publică a unităților administrativ-teritoriale se valorifică în condițiile Regulamentului de valorificare a masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică în vigoare, în următoarea ordine de priorități:
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 11-09-2020, Partea introductivă a alineatului (5^3) din Articolul 59 , Capitolul VII , Titlul III a fost modificată de Punctul 18, Articolul I din LEGEA nr. 197 din 7 septembrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 823 din 08 septembrie 2020 )
a)
pentru necesarul de lemn populației din raza unității administrativ-teritoriale; această cantitate se valorifică prin vânzare directă, iar cumpărătorul acesteia nu are dreptul de comercializare;
b)
pentru consumul propriu al unităților de interes local de pe raza unității administrativ-teritoriale finanțate, integral sau parțial, de la bugetul de stat sau bugetul local, care nu desfășoară activitate economică în sensul reglementărilor comunitare în domeniul ajutorului de stat; această cantitate se valorifică prin vânzare directă, iar cumpărătorul acesteia nu are dreptul de comercializare;
c)
consumul propriu al administratorilor fondului forestier proprietate publică a unităților administrativ-teritoriale;
d)
în situația în care nu se poate asigura necesarul de lemn de foc din resursa prevăzută mai sus, unitățile administrativ-teritoriale pot hotărî să se asigure necesarul de lemn de foc și din volumul rezultat prin aplicarea celorlalte categorii de lucrări silvotehnice.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 21-07-2017, Articolul 59 din Capitolul VII , Titlul III a fost completat de Punctul 18, Articolul I din LEGEA nr. 175 din 14 iulie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 569 din 18 iulie 2017 )
(5^4)
Abrogat.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 11-08-2018, Alineatul (5^4) din Articolul 59 , Capitolul VII , Titlul III a fost abrogat de Punctul 5, Articolul I din LEGEA nr. 230 din 2 august 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 693 din 08 august 2018 )
(5^5)
Volumul disponibil de lemn de lucru cu diametrul la capătul gros de maximum 24 cm și de lemn de foc, rămas după acoperirea necesarului de lemn în condițiile alin. (5^2) și (5^3), se valorifică în condițiile regulamentului de valorificare a masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică, în vigoare.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 11-08-2018, Alineatul (5^5) din Articolul 59 , Capitolul VII , Titlul III a fost modificat de Punctul 6, Articolul I din LEGEA nr. 230 din 2 august 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 693 din 08 august 2018 )
(5^6)
Volumul de lemn prevăzut la alin. (5^1) se adaugă la volumul maxim care poate fi valorificat ca materiale lemnoase fasonate de către administratorii fondului forestier proprietate publică a statului, stabilit în condițiile regulamentului de valorificare a masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 21-07-2017, Articolul 59 din Capitolul VII , Titlul III a fost completat de Punctul 18, Articolul I din LEGEA nr. 175 din 14 iulie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 569 din 18 iulie 2017 )
(5^7)
Pentru județele deficitare în păduri, solicitările formulate către unitățile administrativ-teritoriale se centralizează la nivelul prefecturilor și se transmit Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva în vederea comunicării către acestea a existenței în județele limitrofe a eventualelor volume de lemn de lucru cu diametrul la capătul gros de maximum 24 cm și de lemn de foc, disponibile spre vânzare.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 21-07-2017, Articolul 59 din Capitolul VII , Titlul III a fost completat de Punctul 18, Articolul I din LEGEA nr. 175 din 14 iulie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 569 din 18 iulie 2017 )
(5^8)
Persoanele fizice care au în proprietate fond forestier din care își pot acoperi cantitatea de lemn necesară încălzirii locuințelor, de minimum 10 mc/an, nu pot beneficia de lemn de foc pentru încălzirea locuințelor în condițiile alin. (5^2)-(5^4).
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 21-07-2017, Articolul 59 din Capitolul VII , Titlul III a fost completat de Punctul 18, Articolul I din LEGEA nr. 175 din 14 iulie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 569 din 18 iulie 2017 )
(5^9)
Materialele lemnoase prevăzute la alin. (5^2)-(5^4), comercializate de către cumpărătorii acestora, sunt fără proveniență legală și se confiscă fizic sau valoric, după caz, în condițiile legii.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 21-07-2017, Articolul 59 din Capitolul VII , Titlul III a fost completat de Punctul 18, Articolul I din LEGEA nr. 175 din 14 iulie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 569 din 18 iulie 2017 )
(6)
Produsele accidentale se recoltează integral din fondul forestier; în situația în care volumul produselor accidentale I cumulat cu volumul recoltat anterior apariției acestora depășește posibilitatea, ocolul silvic care asigură administrarea/serviciile silvice, după caz, întocmește documentația potrivit metodologiei prevăzute la alin. (6^1) și o transmite spre aprobare structurii teritoriale de specialitate a autorității publice centrale care răspunde de silvicultură. În ariile naturale protejate se respectă legislația specifică protecției mediului.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 21-07-2017, Alineatul (6) din Articolul 59 , Capitolul VII , Titlul III a fost modificat de Punctul 19, Articolul I din LEGEA nr. 175 din 14 iulie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 569 din 18 iulie 2017 )
(6^1)
Depășirea posibilității prevăzute la alin. (6) se aprobă prin decizie a conducătorului structurii teritoriale de specialitate a autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, în baza metodologiei aprobate prin ordin al conducătorului autorității publice centrale care răspunde de silvicultură.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 21-07-2017, Articolul 59 din Capitolul VII , Titlul III a fost completat de Punctul 20, Articolul I din LEGEA nr. 175 din 14 iulie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 569 din 18 iulie 2017 )
(6^2)
În termen de 5 zile lucrătoare de la aprobare, structura teritorială de specialitate a autorității publice centrale care răspunde de silvicultură transmite Comisiei tehnice de avizare pentru silvicultură decizia de aprobare a depășirii posibilității, care decide aprobarea/respingerea elaborării unui nou amenajament silvic; la stabilirea posibilității din noul amenajament silvic se ia în considerare volumul cu care s-a depășit posibilitatea din amenajamentul anterior.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 21-07-2017, Articolul 59 din Capitolul VII , Titlul III a fost completat de Punctul 20, Articolul I din LEGEA nr. 175 din 14 iulie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 569 din 18 iulie 2017 )
(6^3)
Abrogat.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 13-04-2024, Alineatul (6^3) , Articolul 59 , Capitolul VII , Titlul III a fost abrogat de Punctul 5. , Articolul I din LEGEA nr. 85 din 9 aprilie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 333 din 10 aprilie 2024 )
(7)
Volumul produselor accidentale I înregistrate în unități de gospodărire în care se reglementează procesul de producție lemnoasă, precum și volumul arborilor tăiați ilegal se precomptează din posibilitatea de produse principale.
(8)
Precomptarea se realizează în cadrul aceleiași proprietăți.
(9)
Se interzice compensarea volumului de recoltat, prevăzut de amenajamentul silvic din unități amenajistice inaccesibile, cu volume echivalente din unități amenajistice situate în zone accesibile, cu excepția situațiilor apariției produselor accidentale I.
(10)
În situația în care volumul masei lemnoase afectate de factori biotici și/sau abiotici este mai mare decât posibilitatea anuală, aceasta poate fi depășită în condițiile stabilite prin metodologia aprobată prin ordin al conducătorului autorității publice centrale care răspunde de silvicultură.
(11)
Volumul masei lemnoase prevăzut la alin. (10), care depășește posibilitatea anuală, se precomptează în anii următori de aplicare a amenajamentului silvic.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 11-09-2020, Alineatul (11) din Articolul 59 , Capitolul VII , Titlul III a fost modificat de Punctul 19, Articolul I din LEGEA nr. 197 din 7 septembrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 823 din 08 septembrie 2020 )

← Vezi actul complet