Referință individuală · versiune 8 mai 2026
Articolul 304 — Măsuri practice
CODUL DE PROCEDURĂ FISCALĂ din 20 iulie 2015 — (Legea nr. 207 din 20 iulie 2015)
Articolul 304Măsuri practice
(1)
Informațiile comunicate în temeiul prezentului capitol se furnizează, în măsura posibilului, prin mijloace electronice, utilizând rețeaua CCN.
(2)
În situația în care Comisia Europeană efectuează orice adaptare a rețelei CCN, România este responsabilă să efectueze orice adaptare a sistemelor sale necesară pentru a permite schimbul de informații de acest tip prin intermediul rețelei CCN și să asigure securitatea sistemelor sale. Autoritatea competentă din România notifică fiecărei persoane care face obiectul raportării încălcarea securității datelor sale atunci când respectiva încălcare este de natură să afecteze în mod negativ protecția datelor cu caracter personal sau a vieții private a persoanei în cauză. România renunță la orice cerere de rambursare a cheltuielilor ocazionate de aplicarea prezentului capitol, exceptând, după caz, cheltuielile cu onorariile plătite experților.
(3)
Cererile de cooperare, inclusiv cererile de notificare, și documentele anexate pot fi redactate în orice limbă aleasă de comun acord de autoritatea solicitată și autoritatea solicitantă. Cererile respective sunt însoțite de o traducere în limba oficială sau în una dintre limbile oficiale ale statului membru al autorității solicitate numai în situații speciale, când autoritatea solicitată motivează cererea de traducere.
(4)
Prin excepție de la prevederile alin. (1), informațiile comunicate în temeiul art. 291^3 alin. (2) se furnizează exclusiv prin mijloace electronice utilizând rețeaua CCN.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 13-06-2017, Articolul 304 din Sectiunea a 4-a , Capitolul I , Titlul X a fost completat de Punctul 6, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 42 din 9 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 438 din 13 iunie 2017 )
(4^1)
Informațiile comunicate în temeiul art. 291^1 alin. (1) și (2), art. 291^4 alin. (18) și (19) și art. 291^6 alin. (2) și (3) se furnizează în conformitate cu alin. (1).
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 10-12-2025, Articolul 304 , Sectiunea a 4-a , Capitolul I , Titlul X a fost completat de Punctul 21. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 71 din 5 decembrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1146 din 10 decembrie 2025 )
(5)
Autoritatea competentă din România are acces la interfața centrală securizată dezvoltată de Comisia Europeană în temeiul art. 21 alin. (7) din Directiva 2011/16/UE.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 03-02-2023, Articolul 304 din Sectiunea a 4-a , Capitolul I , Titlul X a fost completat de Punctul 23, Articolul I din ORDONANȚA nr. 16 din 31 ianuarie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 86 din 31 ianuarie 2023 )