Referință individuală · versiune 8 mai 2026

Articolul 155 — Prevederi speciale privind scadența și declararea creanțelor fiscale

CODUL DE PROCEDURĂ FISCALĂ din 20 iulie 2015 — (Legea nr. 207 din 20 iulie 2015)

Articolul 155Prevederi speciale privind scadența și declararea creanțelor fiscale
(1)
Persoanele juridice care, în cursul unei perioade fiscale, se dizolvă cu lichidare potrivit legii, au obligația să depună declarațiile fiscale și să plătească obligațiile fiscale aferente până la data depunerii bilanțului în condițiile legii.
(2)
Creanțele fiscale administrate de organul fiscal central pentru care, potrivit Codului fiscal sau altor legi care le reglementează, scadența și/sau termenul de declarare se împlinesc la 25 decembrie, sunt scadente și/sau se declară până la data de 21 decembrie. În situația în care data de 21 decembrie, este zi nelucrătoare, creanțele fiscale sunt scadente și/sau se declară până în ultima zi lucrătoare anterioară datei de 21 decembrie.
(3)
Obligațiile fiscale stabilite de organul fiscal central prin decizii de plăți anticipate comunicate după expirarea termenelor de plată prevăzute de Codul fiscal, în cazul contribuabililor care nu au avut obligația efectuării de plăți anticipate în anul precedent întrucât nu au realizat venituri sunt scadente în termen de 5 zile de la data comunicării deciziei de plăți anticipate.
(4)
Obligațiile fiscale stabilite de organul fiscal prin decizie de impunere emisă în baza unei declarații de impunere în sensul art. 1 pct. 18 lit. c), comunicată după expirarea termenelor de plată prevăzute de Codul fiscal sau alte legi speciale care reglementează respectivele obligații fiscale, sunt scadente în termen de 5 zile de la data comunicării deciziei de impunere, cu condiția depunerii de către contribuabil/plătitor a declarațiilor fiscale în termenul prevăzut de lege.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 03-09-2017, Articolul 155 din Capitolul I , Titlul VII a fost completat de Punctul 33, Articolul I din ORDONANȚA nr. 30 din 30 august 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 708 din 31 august 2017 )

← Vezi actul complet