Referință individuală · versiune 8 mai 2026
Articolul 266^3 — Executarea silită în cazul debitorilor insolvenți
CODUL DE PROCEDURĂ FISCALĂ din 20 iulie 2015 — (Legea nr. 207 din 20 iulie 2015)
Articolul 266^3Executarea silită în cazul debitorilor insolvenți
(1)
Prin derogare de la dispozițiile Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, cu modificările și completările ulterioare, executarea silită a creanțelor prevăzute la art. 266^1 datorate de debitorii declarați insolvenți se realizează potrivit dispozițiilor prezentului cod.
(2)
Prin excepție de la prevederile art. 220 alin. (8), în cazul debitorului care datorează sume de natura celor prevăzute la art. 266^1 și pentru care s-a dispus atragerea răspunderii potrivit prevederilor legislației privind insolvența, coordonarea executării silite revine organului de executare silită cazuri speciale în a cărui rază teritorială își are/și-a avut domiciliul fiscal debitorul insolvent.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 03-09-2017, Capitolul XII^1 din Titlul VII a fost completat de Punctul 102, Articolul I din ORDONANȚA nr. 30 din 30 august 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 708 din 31 august 2017 )