Referință individuală · versiune 8 mai 2026

Articolul 283^1 — Obiect și domeniu de aplicare

CODUL DE PROCEDURĂ FISCALĂ din 20 iulie 2015 — (Legea nr. 207 din 20 iulie 2015)

Articolul 283^1Obiect și domeniu de aplicare
(1)
Orice persoană afectată are dreptul să apeleze la una dintre procedurile prevăzute de:
a)
prezentul capitol care transpune prevederile Directivei (UE) 2017/1852 a Consiliului privind mecanismele de soluționare a litigiilor fiscale în Uniunea Europeană;
b)
acordurile sau convențiile de evitare a dublei impuneri la care România este parte;
c)
Convenția 90/436/CEE privind eliminarea dublei impuneri în legătură cu ajustarea profiturilor întreprinderilor asociate.
(2)
Introducerea unei plângeri, astfel cum este prevăzut la art. 283^3, pune capăt oricărei alte proceduri amiabile sau de soluționare a litigiilor desfășurate în temeiul instrumentelor juridice prevăzute la alin. (1) lit. b) și c) și care privește aceeași chestiune litigioasă. Astfel de alte proceduri, în curs, în legătură cu aceeași chestiune litigioasă încetează începând cu data primei primiri a plângerii de către oricare dintre autoritățile competente ale statelor membre în cauză.
(3)
Prezentul capitol stabilește:
a)
norme privind mecanismul de soluționare a litigiilor între statele membre atunci când litigiile respective apar în urma interpretării și aplicării acordurilor și convențiilor care prevăd eliminarea dublei impuneri asupra veniturilor și, după caz, a capitalurilor, la care România este parte;
b)
drepturile și obligațiile persoanelor afectate de litigiile prevăzute la lit. a).
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 25-08-2019, Capitolul II din Titlul IX a fost completat de Punctul 3, Articolul I din ORDONANȚA nr. 19 din 21 august 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 694 din 22 august 2019 )

← Vezi actul complet