Referință individuală · versiune 18 decembrie 2025
Articolul 29
LEGE nr. 85 din 25 iunie 2014 — privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență
Articolul 29
(1)
De la data pronunțării hotărârii de omologare a planului de restructurare se suspendă de drept executările silite individuale asupra debitorului ce au ca obiect recuperarea unor creanțe afectate și curgerea prescripției dreptului de a cere executarea silită creanțelor acestora.
(2)
Dobânzile, penalitățile de întârziere și orice alte accesorii aferente creanțelor afectate vor avea tratamentul prevăzut în planul de restructurare omologat.
(3)
În cazul în care planul de restructurare omologat prevede reduceri de creanțe, impozitele eventual datorate de debitor devin scadente la data pronunțării unei hotărâri de judecătorul-sindic prin care se constată îndeplinirea planului de restructurare.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 17-07-2022, Articolul 29 din Sectiunea a 2-a , Capitolul III , Titlul I a fost modificat de Punctul 47, Articolul I din LEGEA nr. 216 din 14 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 709 din 14 iulie 2022 )