Referință individuală · versiune 10 aprilie 2026
Articolul 140^3
LEGE nr. 272 din 21 iunie 2004(**republicată**) — privind protecția și promovarea drepturilor copilului
Articolul 140^3
(1)
În cauzele în care urmează să fie dispuse măsuri cu privire la copilul minor, altele decât cele prevăzute la art. 133, instanța de judecată procedează la ascultarea minorului doar cu participarea unui psiholog din cadrul direcției generale de asistență socială și protecția copilului.
(2)
Dispozițiile art. 231 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător audierii copilului.
(3)
Dacă ascultarea minorului s-a desfășurat cu participarea unui psiholog din cadrul direcției generale de asistență socială și protecția copilului, acesta va redacta un raport de constatare, care se va depune în mod obligatoriu la dosarul cauzei. Atunci când sunt necesare identificarea unei afecțiuni psihiatrice a copilului sau a unuia dintre părinți, constatarea în plan psihic a unor situații de abuz și existența unei legături de cauzalitate între un eventual abuz și urmările sale în plan psihic, se va dispune efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice.
(4)
Dispozițiile art. 332 alin. (1) și (3), art. 334 și 337 din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător raportului redactat de psihologul din cadrul direcției generale de asistență socială și protecția copilului.
(5)
Ascultarea minorilor în cadrul procedurii judiciare se va realiza în mod obligatoriu ulterior administrării probelor din dosar, ca ultimă etapă a cercetării judecătorești. Opinia minorului are valoarea probatorie a unei prezumții relative.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 10-05-2024, Capitolul X a fost completat de Punctul 25. , ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 123 din 30 aprilie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 414 din 7 mai 2024 )