Referință individuală · versiune 10 aprilie 2026
Articolul 84
LEGE nr. 272 din 21 iunie 2004(**republicată**) — privind protecția și promovarea drepturilor copilului
Articolul 84
(1)
Pentru copilul care a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală și care nu răspunde penal, la propunerea direcției generale de asistență socială și protecția copilului în a cărei unitate administrativ-teritorială se află copilul, se va lua una dintre măsurile prevăzute la art. 59 lit. a) și c).
(2)
În dispunerea uneia dintre măsurile prevăzute la art. 59 lit. a) și c), comisia pentru protecția copilului, atunci când există acordul părinților sau al altui reprezentant legal al copilului, ori, după caz, instanța judecătorească, atunci când acest acord lipsește, va ține seama de:
a)
condițiile care au favorizat săvârșirea faptei;
b)
gradul de pericol social al faptei;
c)
mediul în care a crescut și a trăit copilul;
d)
riscul săvârșirii din nou de către copil a unei fapte prevăzute de legea penală;
e)
orice alte elemente de natură a caracteriza situația copilului.
(3)
Părinții copilului care săvârșește fapte penale și nu răspunde penal au obligația de a participa la programele speciale de consiliere psihologică organizate de direcția generală de asistență socială și protecția copilului sau de alte instituții de specialitate publice sau private.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 28-10-2023, Alineatul (3), Articolul 84, Capitolul V a fost modificat de Punctul 1., Articolul I din LEGEA nr. 291 din 24 octombrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 968 din 25 octombrie 2023 )
(4)
Copilul va participa la programele speciale de consiliere psihologică prevăzute la alin. (3), cu acordul părinților sau al altui reprezentant legal, dacă instanța judecătorească nu dispune altfel.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 28-10-2023, Articolul 84, Capitolul V a fost completat de Punctul 2., Articolul I din LEGEA nr. 291 din 24 octombrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 968 din 25 octombrie 2023 )
(5)
În lipsa acordului părinților, măsura prevăzută la alin. (4) poate fi dispusă de către instanța judecătorească.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 28-10-2023, Articolul 84, Capitolul V a fost completat de Punctul 2., Articolul I din LEGEA nr. 291 din 24 octombrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 968 din 25 octombrie 2023 )