Referință individuală · versiune 10 aprilie 2026

Articolul 68

LEGE nr. 272 din 21 iunie 2004(**republicată**) — privind protecția și promovarea drepturilor copilului

Articolul 68
(1)
Plasamentul în regim de urgență este o măsură de protecție specială, cu caracter temporar, care se stabilește pentru copilul aflat în următoarele situații:
a)
abuzat, neglijat sau supus oricărei forme de violență;
b)
găsit sau părăsit în unități sanitare.
(2)
Plasamentul în regim de urgență se poate dispune și în cazul copilului al cărui unic ocrotitor legal sau ambii au fost reținuți, arestați, internați sau în situația în care, din orice alt motiv, aceștia nu-și pot exercita drepturile și obligațiile părintești cu privire la copil.
(3)
Autoritatea, instituția sau unitatea care a hotărât sau a dispus una dintre măsurile prevăzute la alin. (2) care a condus la rămânerea unui minor fără ocrotire părintească sau care, după caz, primește sau găzduiește o persoană despre care cunoaște că este singurul ocrotitor legal al unui copil are obligația de a informa, în cel mai scurt timp posibil, direcția generală de asistență socială și protecția copilului în a cărei circumscripție locuiește copilul, despre situația acestuia și a ocrotitorului său legal.
(4)
Dispozițiile art. 62-64 se aplică în mod corespunzător.
(5)
Pe toată durata plasamentului în regim de urgență se suspendă de drept exercițiul drepturilor părintești, până când instanța judecătorească va decide cu privire la înlocuirea sau încetarea acestei măsuri și cu privire la exercitarea drepturilor părintești. Pe perioada suspendării, drepturile și obligațiile părintești privitoare la persoana copilului sunt exercitate și, respectiv, îndeplinite de către persoana, familia, asistentul maternal sau șeful serviciului de tip rezidențial care a primit copilul în plasament în regim de urgență, iar cele privitoare la bunurile copilului sunt exercitate și, respectiv, îndeplinite, de către directorul direcției generale de asistență socială și protecția copilului.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 03-07-2022, Alineatul (5) din Articolul 68 , Sectiunea a 3-a , Capitolul III a fost modificat de Punctul 23, Articolul I din LEGEA nr. 191 din 28 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 652 din 30 iunie 2022 )

← Vezi actul complet