Referință individuală · versiune 10 aprilie 2026
Articolul 67^1
LEGE nr. 272 din 21 iunie 2004(**republicată**) — privind protecția și promovarea drepturilor copilului
Articolul 67^1
(1)
Se interzice comisiei pentru protecția copilului sau, după caz, instanței care dispune plasamentul copilului în condițiile prezentei legi să comunice părinților biologici ai copilului documente și informații ale persoanei sau familiei de plasament privind adresa, veniturile, bunurile deținute în proprietate, starea medicală sau psihologică.
(2)
Cauzele prevăzute de prezenta lege privind stabilirea măsurilor de protecție specială sunt soluționate cu respectarea confidențialității și a dispozițiilor Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE, precum și a legislației de punere în aplicare a acestuia, potrivit Legii nr. 129/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 102/2005 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, precum și pentru abrogarea Legii nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 03-07-2022, Sectiunea a 2-a din Capitolul III a fost completată de Punctul 22, Articolul I din LEGEA nr. 191 din 28 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 652 din 30 iunie 2022 )