Referință individuală · versiune 10 aprilie 2026

Articolul 58

LEGE nr. 272 din 21 iunie 2004(**republicată**) — privind protecția și promovarea drepturilor copilului

Articolul 58
(1)
Direcția generală de asistență socială și protecția copilului are obligația de a întocmi planul individualizat de protecție, în termen de 30 de zile după primirea cererii de instituire a unei măsuri de protecție specială sau imediat după ce directorul direcției generale de asistență socială și protecția copilului a dispus plasamentul în regim de urgență.
(2)
În situația copilului pentru care a fost instituită tutela, dispozițiile alin. (1) nu sunt aplicabile.
(3)
La stabilirea obiectivelor planului individualizat de protecție, managerul de caz are obligația de a acorda prioritate reintegrării copilului în familie în termenele și condițiile prevăzute la art. 28 alin. (1) și art. 29 din Legea nr. 273/2004 privind procedura adopției, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și integrării socio-profesionale pentru copiii cu vârsta mai mare de 16 ani, iar dacă acestea nu sunt posibile, managerul de caz are obligația de a stabili adopția, ca finalitate a planului individualizat de protecție, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 03-07-2022, Alineatul (3) din Articolul 58 , Sectiunea 1 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 15, Articolul I din LEGEA nr. 191 din 28 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 652 din 30 iunie 2022 )
(4)
Reintegrarea copilului în familie ca obiectiv al planului individualizat de protecție se stabilește cu consultarea obligatorie a părinților și a membrilor familiei extinse.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 03-07-2022, Alineatul (4) din Articolul 58 , Sectiunea 1 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 15, Articolul I din LEGEA nr. 191 din 28 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 652 din 30 iunie 2022 )
(5)
Deschiderea procedurii adopției se realizează în condițiile legii speciale, adopția ca obiectiv al planului individualizat de protecție stabilindu-se fără consultarea părinților și a membrilor familiei extinse.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 12-08-2016, Alin. (5) al art. 58 a fost modificat de alin. (1) al art. V din LEGEA nr. 57 din 11 aprilie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 283 din 14 aprilie 2016 prin înlocuirea sintagmei "deschiderea procedurii adopției interne" cu sintagma "deschiderea procedurii adopției". )
(6)
Planul individualizat de protecție poate prevedea plasamentul copilului într-un serviciu de tip rezidențial, numai în cazul în care nu a putut fi instituită tutela ori nu a putut fi dispus plasamentul la familia extinsă, la un asistent maternal sau la o altă persoană sau familie, în condițiile prezentei legi.

← Vezi actul complet