Referință individuală · versiune 19 august 2026

Articolul 8

LEGE nr. 50 din 29 iulie 1991 (**republicată**) — privind autorizarea executării lucrărilor de construcții

Articolul 8
(1)
Demolarea, dezafectarea ori dezmembrarea, parțială sau totală, a construcțiilor și instalațiilor aferente construcțiilor, a instalațiilor și utilajelor tehnologice, inclusiv elementele de construcții de susținere a acestora, închiderea de cariere și exploatări de suprafață și subterane, precum și a oricăror amenajări se fac numai pe baza autorizației de desființare obținute în prealabil de la autoritățile prevăzute la art. 4.
(2)
Autorizația de desființare se emite în aceleași condiții ca și autorizația de construire, în conformitate cu prevederile planurilor urbanistice și ale regulamentelor aferente acestora, potrivit legii, cu excepțiile prevăzute la art. 11.
(3)
Abrogat.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 09-01-2019, Alineatul (3) din Articolul 8 , Capitolul I a fost abrogat de Litera b), Articolul 32, Sectiunea a 4-a, Capitolul IV din LEGEA nr. 292 din 3 decembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1043 din 10 decembrie 2018 )
(4)
În situația în care în locul construcțiilor demolate solicitantul va construi o nouă construcție se eliberează o singură autorizație de construcție în care se indică și se aprobă atât demolarea construcției vechi, cât și construirea celei noi. În acest caz se percepe doar taxa în vederea construirii.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 02-11-2019, Articolul 8 din Capitolul I a fost completat de Punctul 24, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 193 din 28 octombrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 873 din 30 octombrie 2019 )

← Vezi actul complet