Referință individuală · versiune 19 august 2026
Articolul 12
LEGE nr. 50 din 29 iulie 1991 (**republicată**) — privind autorizarea executării lucrărilor de construcții
Articolul 12
(1)
Autorizațiile de construire sau de desființare, emise cu încălcarea prevederilor legale, pot fi anulate de către instanțele de contencios administrativ, potrivit legii, ca urmare a introducerii acțiunii de către prefect, în urma activității de control a Inspectoratului de Stat în Construcții - I.S.C.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 11-01-2020, Alineatul (1) din Articolul 12 , Capitolul I a fost modificat de Punctul 10, Articolul II din LEGEA nr. 7 din 6 ianuarie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 8 din 08 ianuarie 2020 )
Notăactualizări și jurisprudență
Prin DECIZIA nr. 643 din 7 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial nr. 41 din 17 ianuarie 2025, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că soluția legislativă cuprinsă în art. 12 alin. (1) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, care nu permite persoanelor vătămate să atace la instanțele de contencios administrativ o autorizație de construire sau de desființare a lucrărilor de construcții, este neconstituțională.
Conform art. 147 alin. (1) din Constuția României, republicată în Monitorul Oficial nr. 767 din 31 octombrie 2003, dispozițiile din legile și ordonantele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstițutionale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstițutionale sunt suspendate de drept.
Prin urmare, în intervalul 17 ianuarie - 2 martie 2025, soluția legislativă cuprinsă în art. 12 alin. (1) care nu permite persoanelor vătămate să atace la instanțele de contencios administrativ o autorizație de construire sau de desființare a lucrărilor de construcții a fost suspendată de drept, încetându-și efectele juridice incepând cu data de 3 martie 2025.
(2)
O dată cu introducerea acțiunii se pot solicita instanței judecătorești suspendarea autorizației de construire sau desființare și oprirea executării lucrărilor, până la soluționarea pe fond a cauzei.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 19-05-2005, Alin. (2) al art. 12 a fost modificat de pct. 9 al art. unic din LEGEA nr. 119 din 5 mai 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 412 din 16 mai 2005, care completează art. unic din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 122 din 24 noiembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.152 din 6 decembrie 2004, cu pct. 4. )
Notăactualizări și jurisprudență
Prin DECIZIA nr. 643 din 7 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial nr. 41 din 17 ianuarie 2025, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că soluția legislativă cuprinsă în art. 12 alin. (2) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, care nu conferă efect suspensiv de drept acțiunii în anulare promovate de prefect împotriva unei autorizații de construire sau de desființare a lucrărilor de construcții, este neconstituțională.
Conform art. 147 alin. (1) din Constituția României, republicată în Monitorul Oficial nr. 767 din 31 octombrie 2003, dispozițiile din legile și ordonantele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstițutionale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstițutionale sunt suspendate de drept.
Prin urmare, în intervalul 17 ianuarie - 2 martie 2025, soluția legislativă cuprinsă în art. 12 alin. (2) care nu conferă efect suspensiv de drept acțiunii în anulare promovate de prefect împotriva unei autorizații de construire sau de desființare a lucrărilor de construcții a fost suspendată de drept, încetându-și efectele juridice incepând cu data de 3 martie 2025.
(3)
Pentru organismele sociale interesate, în litigiile ce vizează autorizațiile de construire, termenul pentru formularea plângerii prealabile, dacă aceasta mai este obligatorie, este de 30 de zile și începe să curgă de la data ultimei operațiuni de publicitate, reglementată conform art. 7 alin. (23^4), iar termenul pentru introducerea cererilor de anulare, de suspendare, de intervenție accesorie sau de intervenție principală este de 60 de zile și se calculează de la data primirii răspunsului la plângerea prealabilă sau de la data expirării termenului legal de soluționare a plângerii, indiferent care dintre aceste date survine prima. Dacă plângerea prealabilă nu mai este obligatorie, pentru organismele sociale interesate, în litigiile ce vizează autorizațiile de construire, termenul pentru introducerea cererilor de anulare, de suspendare, de intervenție accesorie sau de intervenție principală este de 60 de zile și începe să curgă de la data ultimei operațiuni de publicitate, reglementată conform art. 7 alin. (23^4).
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 21-04-2023, Articolul 12 din Capitolul I a fost completat de Punctul 3, Articolul I din LEGEA nr. 102 din 13 aprilie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 322 din 18 aprilie 2023 )