Referință individuală · versiune 15 martie 2025
Articolul 14
LEGEA nr. 21 din 1 martie 1991 (**republicată**) - cetățeniei române nr. 21/1991**)
Articolul 14
(1)
Comisia pentru cetățenie, denumită în continuare Comisia, entitate fără personalitate juridică din cadrul Autorității Naționale pentru Cetățenie, verifică îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru acordarea, redobândirea, retragerea sau renunțarea la cetățenia română.
(2)
Comisia are un secretariat tehnic constituit în cadrul Autorității Naționale pentru Cetățenie.
(3)
Membrii Comisiei și președintele acesteia se numesc prin ordin al ministrului justiției, pentru un mandat de 2 ani, și pot fi revocați pe toată durata mandatului prin ordin al ministrului justiției. Numărul membrilor Comisiei se stabilește anual prin ordin al ministrului justiției.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 25-09-2017, Alineatul (3) din Articolul 14 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 5, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 65 din 21 septembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 760 din 25 septembrie 2017 )
(4)
Comisia are activitate permanentă și este formată din personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor din cadrul Autorității Naționale pentru Cetățenie, dintre care unul are calitatea de președinte. Lucrările Comisiei nu sunt publice și sunt prezidate de președinte. La lucrările Comisiei, președintele poate fi înlocuit, cu drepturi depline, de către un membru al Comisiei desemnat de ministrul justiției.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 15-03-2025, Alineatul (4) , Articolul 14 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 12. , Articolul I din LEGEA nr. 14 din 12 martie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 218 din 12 martie 2025 )
(4^1)
Lucrările Comisiei se desfășoară în completuri de lucru sau în plen. Fiecare complet are cel puțin 3 membri, dintre care unul este președintele Comisiei sau, după caz, un înlocuitor al acestuia desemnat potrivit dispozițiilor alin. (4). Numărul membrilor dintr-un complet va fi întotdeauna impar. Constituirea completurilor Comisiei se aprobă de președintele Comisiei.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 15-03-2025, Articolul 14 , Capitolul III a fost completat de Punctul 13. , Articolul I din LEGEA nr. 14 din 12 martie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 218 din 12 martie 2025 )
(4^2)
Plenul Comisiei îndeplinește următoarele atribuții:
a)
dezbate activitatea trimestrială desfășurată de Comisie;
b)
dezbate problemele de drept identificate cu ocazia soluționării cererilor privind cetățenia română;
c)
adoptă decizii cu privire la practica unitară a Comisiei, cu votul a cel puțin 2/3 din membrii prezenți;
d)
formulează propuneri în vederea îmbunătățirii activității Comisiei;
e)
formulează propuneri în vederea modificării unor acte normative cu incidență în materia cetățeniei române;
f)
îndeplinește orice alte atribuții prevăzute de lege sau de regulamente.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 15-03-2025, Articolul 14 , Capitolul III a fost completat de Punctul 13. , Articolul I din LEGEA nr. 14 din 12 martie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 218 din 12 martie 2025 )
(4^3)
În vederea îndeplinirii atribuțiilor prevăzute la alin. (4^2), ședința în plen a Comisiei este legal întrunită în prezența majorității membrilor acesteia.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 15-03-2025, Articolul 14 , Capitolul III a fost completat de Punctul 13. , Articolul I din LEGEA nr. 14 din 12 martie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 218 din 12 martie 2025 )
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 15-09-2015, Alin. (4) al art. 14 a fost modificat de pct. 6 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 37 din 9 septembrie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 697 din 15 septembrie 2015. )
(5)
Îndeplinirea sau, după caz, neîndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru acordarea ori redobândirea cetățeniei române se constată printr-un raport motivat, care se adoptă de Comisie cu votul majorității celor prezenți. În caz de paritate, votul președintelui Comisiei sau al înlocuitorului acestuia este decisiv.
(6)
În cazul în care președintele Autorității Naționale pentru Cetățenie nu își însușește propunerea din raportul Comisiei, acesta poate dispune, o singură dată, restituirea dosarului către Comisie, indicând verificările care trebuie să fie efectuate și măsurile necesar a fi luate în continuare în vederea lămuririi cauzei sub toate aspectele. Comisia astfel reînvestită efectuează verificările suplimentare indicate în nota de restituire și soluționează dosarul de cetățenie într-un termen rezonabil.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 15-03-2025, Articolul 14 , Capitolul III a fost completat de Punctul 14. , Articolul I din LEGEA nr. 14 din 12 martie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 218 din 12 martie 2025 )
(7)
Regulamentul Comisiei pentru cetățenie se aprobă prin ordin al ministrului justiției, la propunerea președintelui Autorității Naționale pentru Cetățenie.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 15-03-2025, Articolul 14 , Capitolul III a fost completat de Punctul 14. , Articolul I din LEGEA nr. 14 din 12 martie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 218 din 12 martie 2025 )
(8)
Prin regulamentul prevăzut la alin. (7) se stabilesc compunerea, organizarea și funcționarea Comisiei pentru cetățenie, inclusiv procedura de repartizare a dosarelor de cetățenie pe completuri de lucru.