Referință individuală · versiune 10 aprilie 2026
Articolul 24
LEGE nr. 18 din 19 februarie 1991 (**republicată**) — fondului funciar
Articolul 24
(1)
Terenurile situate în intravilanul localităților, care au fost atribuite de cooperativele agricole de producție, potrivit legii, cooperatorilor sau altor persoane îndreptățite, pentru construcția de locuințe și anexe gospodărești, pe care le-au edificat, rămân și se înscriu în proprietatea actualilor deținători, chiar dacă atribuirea s-a făcut din terenurile preluate în orice mod de la foștii proprietari.
(1^1)
Suprafața terenurilor prevăzute în alin. (1), aferente casei de locuit și anexelor gospodărești, nu poate fi mai mare decât cea prevăzută în actul de atribuire provenit de la cooperativa de producție, consiliul popular sau primăria din localitatea respectiva.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 25-07-2005, Alin. (1^1) al art. 24 a fost introdus de pct. 5 al art. I din Titlul IV din LEGEA nr. 247 din 19 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 653 din 22 iulie 2005. )
(2)
Foștii proprietari vor fi compensați cu o suprafață de teren echivalenta în intravilan sau, în lipsa, în extravilan, acceptată de ei, iar, dacă nu mai exista teren, se vor acorda despăgubiri.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 25-07-2005, Alin. (2) al art. 24 a fost modificat de pct. 6 al art. I din Titlul IV din LEGEA nr. 247 din 19 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 653 din 22 iulie 2005. )
(3)
Pentru proprietarii actuali ai construcțiilor edificate de către fostele cooperative agricole de producție, de fostele asociații economice intercooperatiste, de fostele organizații și entități ale cooperației de consum ori de alte foste entități cooperatiste, indiferent de denumirea acestora, comisia județeană de fond funciar va emite, la cerere, titluri de proprietate privind constituirea dreptului de proprietate pentru terenurile aferente acestor construcții, terenuri având categoria de curți-construcții, cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții:
a)
solicitanții fac dovada proprietății asupra construcțiilor;
b)
solicitanții fac dovada înregistrării construcției în registrul agricol, cu excepția persoanelor pentru ale căror construcții nu există obligația legală de înscriere în registrul agricol, precum și dovada plății impozitelor și taxelor aferente acesteia în conformitate cu prevederile legale;
c)
pentru terenul aferent construcției nu a fost constituit sau reconstituit dreptul de proprietate în favoarea altei persoane.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 24-07-2022, Alineatul (3) din Articolul 24 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 1, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 263 din 21 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 736 din 21 iulie 2022 )