Referință individuală · versiune 14 decembrie 2025
Articolul 83 — Reprezentarea convențională a persoanelor fizice
CODUL DE PROCEDURĂ CIVILĂ din 1 iulie 2010 (**republicat**) — (Legea nr. 134/2010 republicată**)
Articolul 83Reprezentarea convențională a persoanelor fizice
(1)
În fața primei instanțe, în apel, precum și în recurs, persoanele fizice pot fi reprezentate de către avocat sau alt mandatar. Dacă mandatul este dat unei alte persoane decât unui avocat, mandatarul nu poate pune concluzii asupra excepțiilor procesuale și asupra fondului decât prin avocat, atât în etapa cercetării procesului, cât și în etapa dezbaterilor.
(2)
În cazul în care mandatarul persoanei fizice este soț sau o rudă până la gradul al doilea inclusiv, acesta poate pune concluzii în fața oricărei instanțe, fără să fie asistat de avocat, dacă este licențiat în drept.
(3)
În cazul contestației în anulare și al revizuirii, dispozițiile prezentului articol se aplică în mod corespunzător.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 21-12-2018, Articolul 83 din Sectiunea a 4-a , Capitolul II , Titlul II , Cartea I a fost modificat de Punctul 5, Articolul I din LEGEA nr. 310 din 17 decembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1074 din 18 decembrie 2018 )