Referință individuală · versiune 14 decembrie 2025
Articolul 415 — Reluarea judecării procesului
CODUL DE PROCEDURĂ CIVILĂ din 1 iulie 2010 (**republicat**) — (Legea nr. 134/2010 republicată**)
Articolul 415Reluarea judecării procesului
Judecata cauzei suspendate se reia:
1.
prin cererea de redeschidere făcută de una dintre părți, când suspendarea s-a dispus prin învoirea părților sau din cauza lipsei lor;
2.
prin cererea de redeschidere a procesului, făcută cu arătarea moștenitorilor, tutorelui sau curatorului, a celui reprezentat de mandatarul defunct, a noului mandatar ori, după caz, a părții interesate, a lichidatorului, a administratorului judiciar ori a lichidatorului judiciar, în cazurile prevăzute la art. 412 alin. (1) pct. 1-6;
3.
din oficiu, în cazurile prevăzute la art. 412 alin. (1) pct. 7, după pronunțarea hotărârii de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, respectiv în cazurile prevăzute de art. 520 alin. (2) și (4), după pronunțarea hotărârii de către Înalta Curte de Casație și Justiție;
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 21-12-2018, Punctul 3. din Articolul 415 , Sectiunea a 3-a , Capitolul III , Titlul I , Cartea a II-a a fost modificat de Punctul 39, Articolul I din LEGEA nr. 310 din 17 decembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1074 din 18 decembrie 2018 )
Notăactualizări și jurisprudență
Decizie de admitere: HP nr. 70/2023, publicată în Monitorul Oficial nr. 1112 din 11 decembrie 2023.
4.
prin alte modalități prevăzute de lege.