Referință individuală · versiune 14 decembrie 2025
Articolul 655 — Concursul dintre executarea silită și executarea pornită de un creditor
CODUL DE PROCEDURĂ CIVILĂ din 1 iulie 2010 (**republicat**) — (Legea nr. 134/2010 republicată**)
Articolul 655Concursul dintre executarea silită și executarea pornită de un creditor
Dispozițiile art. 654 rămân aplicabile și atunci când, privitor la aceleași bunuri, se efectuează mai multe executări, unele pornite de executorul judecătoresc, la cererea unui creditor, iar altele direct de către alți creditori, în cazurile anume prevăzute de lege. În astfel de cazuri, toate actele de executare vor fi efectuate de către executorul judecătoresc competent în favoarea căruia s-a dispus conexarea, potrivit regulilor prevăzute de prezentul cod, dacă prin lege specială nu se prevede altfel.