Referință individuală · versiune 14 decembrie 2025

Articolul 648 — Terții garanți

CODUL DE PROCEDURĂ CIVILĂ din 1 iulie 2010 (**republicat**) — (Legea nr. 134/2010 republicată**)

Articolul 648Terții garanți
(1)
Creditorul, în condițiile legii, poate urmări, în limita creanței și a accesoriilor acesteia, concomitent sau, după caz, separat, și bunurile terților care au garantat plata datoriilor debitorului. În acest caz, dispozițiile privitoare la drepturile și obligațiile debitorului se aplică în mod corespunzător și terților garanți, în afară de cazul în care prin lege se dispune altfel.
(2)
Când se urmărește numai terțul fidejusor ori garant ipotecar, toate actele de executare vor fi comunicate în același timp și debitorului principal, care va fi introdus din oficiu în procedura de urmărire silită.

← Vezi actul complet