Referință individuală · versiune 27 aprilie 2026
Articolul 65
CODUL MUNCII din 24 ianuarie 2003 (**republicat**) — (Legea nr. 53/2003)
Articolul 65
(1)
Concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia.
(2)
Desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă.