Referință individuală · versiune 27 aprilie 2026
Articolul 50
CODUL MUNCII din 24 ianuarie 2003 (**republicat**) — (Legea nr. 53/2003)
Articolul 50
Contractul individual de muncă se suspendă de drept în următoarele situații:
a)
concediu de maternitate;
b)
concediu pentru incapacitate temporară de muncă;
c)
carantină;
d)
exercitarea unei funcții în cadrul unei autorități executive, legislative ori judecătorești, pe toată durata mandatului, dacă legea nu prevede altfel;
Notăactualizări și jurisprudență
Decizie de respingere: HP nr. 277/2025, publicată în Monitorul Oficial nr. 879 din 25 septembrie 2025.
e)
îndeplinirea unei funcții de conducere salarizate în sindicat;
f)
forță majoră;
g)
în cazul în care salariatul este arestat preventiv, în condițiile Codului de procedură penală;
h)
de la data expirării perioadei pentru care au fost emise avizele, autorizațiile ori atestările necesare pentru exercitarea profesiei. Dacă în termen de 6 luni salariatul nu și-a reînnoit avizele, autorizațiile ori atestările necesare pentru exercitarea profesiei, contractul individual de muncă încetează de drept;
i)
în alte cazuri expres prevăzute de lege.