Referință individuală · versiune 19 septembrie 2023
Articolul 4
ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 111 din 8 decembrie 2010 - privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor
Articolul 4
(1)
În calculul celor 12 luni prevăzute la art. 2 alin. (1) se includ și fracțiunile de lună în care s-au realizat venituri supuse impozitului, precum și cele în care solicitanții s-au aflat în situațiile prevăzute la art. 2 alin. (5) și (6), considerate lună întreagă.
(2)
Prin fracțiune de lună se înțelege efectuarea a cel puțin jumătate din zilele lucrătoare din acea lună în care persoana îndreptățită a realizat venituri supuse impozitului ori s-a aflat în una sau mai multe dintre situațiile prevăzute la art. 2 alin. (5) și (6).
(3)
Prin excepție, se acceptă ca de cel mult 3 ori fracțiunea de lună să fie constituită dintr-un număr mai mic de zile lucrătoare decât cel prevăzut la alin. (2).
(4)
În situația în care nașterea copilului se produce înainte de termen, perioada prevăzută la art. 2 alin. (1) se diminuează cu perioada cuprinsă între data nașterii copilului și data prezumată a nașterii, certificată de medicul de specialitate.