Referință individuală · versiune 19 septembrie 2023
Articolul 16
ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 111 din 8 decembrie 2010 - privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor
Articolul 16
(1)
Dreptul la indemnizațiile prevăzute la art. 2 alin. (1), respectiv la art. 5 și art. 9 alin. (4) încetează începând cu ziua următoare celei în care:
a)
copilul a împlinit vârsta de 2 ani, respectiv de 3 ani, în cazul copilului cu handicap;
b)
a avut loc decesul copilului;
c)
au trecut 3 luni de la data expirării certificatului de încadrare în grad de handicap al copilului, iar un certificat nou nu a fost depus în această perioadă.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 19-09-2023, Alineatul (1), Articolul 16 a fost modificat de Punctul 10., Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 164 din 29 noiembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1173 din 7 decembrie 2022 )
(2)
Dreptul la indemnizațiile prevăzute la art. 2 alin. (1), respectiv la art. 5 și art. 9 alin. (4) se suspendă începând cu ziua următoare celei în care:
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 19-09-2023, Partea introductivă a alineatului (2), Articolul 16 a fost modificată de Punctul 10., Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 164 din 29 noiembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1173 din 7 decembrie 2022 )
a)
beneficiarul este decăzut din drepturile părintești;
b)
beneficiarul este îndepărtat, conform legii, de la exercitarea tutelei;
c)
beneficiarul nu mai îndeplinește condițiile prevăzute de lege în vederea încredințării copilului spre adopție;
d)
beneficiarul nu mai îndeplinește condițiile prevăzute de lege în vederea menținerii măsurii de plasament;
e)
beneficiarul execută o pedeapsă privativă de libertate sau se află în arest preventiv pe o perioadă mai mare de 30 de zile;
f)
copilul este abandonat ori este internat într-o instituție de ocrotire publică sau privată;
g)
beneficiarul a decedat;
h)
în situația în care beneficiarul nu mai îndeplinește condițiile prevăzute la art. 12;
i)
beneficiarul realizează venituri supuse impozitului și copilul nu a împlinit vârsta de 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap;
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 01-07-2016, Lit. i) a alin. (2) al art. 16 a fost modificată de pct. 16 al art. I din LEGEA nr. 66 din 19 aprilie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 304 din 20 aprilie 2016. )
j)
se constată că timp de 3 luni consecutive se înregistrează mandate poștale returnate.
k)
abrogată;
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 01-07-2016, Lit. k) a alin. (2) al art. 16 a fost abrogată de pct. 17 al art. I din LEGEA nr. 66 din 19 aprilie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 304 din 20 aprilie 2016. )
(2^1)
Prin excepție de la prevederile alin. (2), în situația în care se constată că certificatul de încadrare în grad de handicap al copilului este expirat, plata indemnizației prevăzută la art. 2 alin. (1), respectiv la art. 5 și art. 9 alin. (4) se suspendă pentru o perioadă de 3 luni, începând cu luna următoare celei în care a expirat certificatul de încadrare în grad de handicap al copilului. Neprezentarea unui nou certificat de încadrare în grad de handicap în termenul de 3 luni conduce la încetarea dreptului.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 19-09-2023, Articolul 16 a fost completat de Punctul 11., Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 164 din 29 noiembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1173 din 7 decembrie 2022 )
(2^2)
În situația reîncadrării copilului în grad de handicap în perioada de suspendare prevăzută la alin. (2^1) plata indemnizației prevăzute la art. 2 alin. (1), respectiv la art. 5 și art. 9 alin. (4) se reia, începând cu ziua următoare reîncadrării în grad de handicap.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 19-09-2023, Articolul 16 a fost completat de Punctul 11., Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 164 din 29 noiembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1173 din 7 decembrie 2022 )
(3)
Prin excepție de la prevederile alin. (2) lit. i), plata indemnizației pentru creșterea copilului nu se suspendă în cazul în care persoana îndreptățită se află în una sau mai multe dintre următoarele situații:
a)
primește diverse sume în baza legii, a contractului colectiv de muncă sau a contractului individual de muncă, acordate în perioada concediului pentru creșterea copilului, altele decât cele rezultate din desfășurarea efectivă a unei activități în perioada de concediu;
b)
primește indemnizații în calitate de consilier local sau județean, indiferent de nivelul acestora;
c)
realizează, în decursul unui an calendaristic, venituri supuse impozitului, prin desfășurarea efectivă a unei activități în perioada de concediu, al căror nivel net nu depășește de 8 ori cuantumul minim al indemnizației stabilit la art. 2 alin. (2).
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 19-09-2023, Litera c), Alineatul (3), Articolul 16 a fost modificată de Punctul 12., Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 164 din 29 noiembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1173 din 7 decembrie 2022 )
(4)
Plata indemnizației pentru creșterea copilului se suspendă și în situația în care:
a)
agenția teritorială constată că pe baza documentelor transmise s-a stabilit un cuantum eronat al dreptului;
b)
în urma controlului efectuat de inspectorii sociali sau de reprezentanți ai Curții de Conturi a României s-au constatat date eronate cu privire la îndeplinirea condițiilor de acordare a drepturilor prevăzute de prezenta ordonanță de urgență.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 17-05-2021, Articolul 16 a fost completat de Punctul 9, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 26 din 7 aprilie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 363 din 08 aprilie 2021 )