Referință individuală · versiune 13 iunie 2026

Articolul 504 — Dispoziții generale

CODUL DE PROCEDURĂ PENALĂ din 1 iulie 2010 — (Legea nr. 135/2010)

Articolul 504Dispoziții generale
(1)
Urmărirea și judecarea infracțiunilor săvârșite de minori, precum și punerea în executare a hotărârilor privitoare la aceștia se fac potrivit procedurii obișnuite, cu completările și derogările prevăzute în prezentul capitol și în secțiunea a 8-a a cap. I din titlul V al părții generale.
(2)
În cursul urmăririi penale, procedura în cauzele cu infractori minori se aplică și persoanelor care au împlinit 18 ani, până la împlinirea vârstei de 21 de ani, dacă la data dobândirii calității de suspect erau minore, atunci când organul judiciar consideră necesar, ținând seama de toate circumstanțele cauzei, inclusiv gradul de maturitate și gradul de vulnerabilitate ale persoanei vizate.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 12-12-2020, Articolul 504 din Capitolul III , Titlul IV , Partea SPECIALĂ a fost completat de Punctul 2, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 284 din 8 decembrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1201 din 09 decembrie 2020 )
(3)
Ori de câte ori organul judiciar nu poate stabili vârsta suspectului sau a inculpatului și există motive pentru a se considera că acesta este minor, persoana respectivă va fi prezumată a fi minor.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 12-12-2020, Articolul 504 din Capitolul III , Titlul IV , Partea SPECIALĂ a fost completat de Punctul 2, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 284 din 8 decembrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1201 din 09 decembrie 2020 )
(4)
Rezultatele examinării medicale a minorului suspect sau inculpat asupra căruia s-a dispus o măsură preventivă privativă de libertate, efectuate în locul de deținere, potrivit legii privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului, sunt avute în vedere pentru a aprecia capacitatea acestuia de a fi supus actelor sau măsurilor dispuse în cursul procesului penal.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 12-12-2020, Articolul 504 din Capitolul III , Titlul IV , Partea SPECIALĂ a fost completat de Punctul 2, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 284 din 8 decembrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1201 din 09 decembrie 2020 )

← Vezi actul complet