Referință individuală · versiune 13 iunie 2026
Articolul 294 — Examinarea sesizării
CODUL DE PROCEDURĂ PENALĂ din 1 iulie 2010 — (Legea nr. 135/2010)
Articolul 294Examinarea sesizării
(1)
La primirea sesizării, organul de urmărire penală procedează la verificarea competenței sale, iar în cazul prevăzut la art. 58 alin. (3) înaintează procurorului cauza, împreună cu propunerea de trimitere a sesizării organului competent.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 01-02-2014, Alin. (1) al art. 294 a fost modificat de pct. 196 al art. 102, Titlul III din LEGEA nr. 255 din 19 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 515 din 14 august 2013. )
(2)
În situația în care plângerea sau denunțul nu îndeplinește condițiile de formă prevăzute de lege ori descrierea faptei este incompletă ori neclară, se restituie pe cale administrativă petiționarului, cu indicarea elementelor care lipsesc.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 01-02-2014, Alin. (2) al art. 294 a fost modificat de pct. 196 al art. 102, Titlul III din LEGEA nr. 255 din 19 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 515 din 14 august 2013. )
(3)
Atunci când sesizarea îndeplinește condițiile legale de admisibilitate, dar din cuprinsul acesteia rezultă vreunul dintre cazurile de împiedicare a exercitării acțiunii penale prevăzute de art. 16 alin. (1), organele de cercetare penală înaintează procurorului actele, împreună cu propunerea de clasare.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 01-02-2014, Alin. (3) al art. 294 a fost modificat de pct. 196 al art. 102, Titlul III din LEGEA nr. 255 din 19 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 515 din 14 august 2013. )
(4)
În cazul în care procurorul apreciază propunerea întemeiată, dispune, prin ordonanță, clasarea.