Referință individuală · versiune 13 iunie 2026
Articolul 286 — Actele organelor de urmărire penală
CODUL DE PROCEDURĂ PENALĂ din 1 iulie 2010 — (Legea nr. 135/2010)
Articolul 286Actele organelor de urmărire penală
(1)
Procurorul dispune asupra actelor sau măsurilor procesuale și soluționează cauza prin ordonanță, dacă legea nu prevede altfel.
(2)
Ordonanța trebuie să cuprindă:
a)
denumirea parchetului și data emiterii;
b)
numele, prenumele și calitatea celui care o întocmește;
c)
fapta care face obiectul urmăririi penale, încadrarea juridică a acesteia și, după caz, datele privitoare la persoana suspectului sau inculpatului;
d)
obiectul actului sau măsurii procesuale ori, după caz, tipul soluției, precum și motivele de fapt și de drept ale acestora;
d^1)
atunci când este cazul, mențiunea căii de atac disponibile, cu arătarea termenului în care aceasta poate fi exercitată;
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 23-05-2016, Lit. d^1) a alin. (2) al art. 286 a fost introdusă de pct. 73 al art. II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 18 din 18 mai 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 389 din 23 mai 2016. )
e)
date referitoare la măsurile asigurătorii, măsurile de siguranță cu caracter medical și măsurile preventive luate în cursul urmăririi;
f)
alte mențiuni prevăzute de lege;
g)
semnătura celui care a întocmit-o.
(3)
Abrogat.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 01-02-2014, Alin. (3) al art. 286 a fost abrogat de pct. 190 al art. 102, Titlul III din LEGEA nr. 255 din 19 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 515 din 14 august 2013. )
(4)
Organele de cercetare penală dispun, prin ordonanță, asupra actelor și măsurilor procesuale și formulează propuneri prin referat. Dispozițiile alin. (2) se aplică în mod corespunzător.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 01-02-2014, Alin. (4) al art. 286 a fost modificat de pct. 191 al art. 102, Titlul III din LEGEA nr. 255 din 19 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 515 din 14 august 2013. )