Referință individuală · versiune 13 iunie 2026

Articolul 224 — Propunerea de arestare preventivă a inculpatului în cursul urmăririi penale

CODUL DE PROCEDURĂ PENALĂ din 1 iulie 2010 — (Legea nr. 135/2010)

Articolul 224Propunerea de arestare preventivă a inculpatului în cursul urmăririi penale
(1)
Procurorul, dacă apreciază că sunt întrunite condițiile prevăzute de lege, întocmește o propunere motivată de luare a măsurii arestării preventive față de inculpat, cu indicarea temeiului de drept.
(2)
Propunerea prevăzută la alin. (1), împreună cu dosarul cauzei, se prezintă judecătorului de drepturi și libertăți de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță sau de la instanța corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripție se află locul de reținere, locul unde s-a constatat săvârșirea infracțiunii ori sediul parchetului din care face parte procurorul care a întocmit propunerea.

← Vezi actul complet