Referință individuală · versiune 3 mai 2026
Articolul 2.639 — Legea aplicabilă condițiilor de formă
CODUL CIVIL din 17 iulie 2009 (**republicat**) — (Legea nr. 287/2009**)
Articolul 2.639Legea aplicabilă condițiilor de formă
(1)
Condițiile de formă ale unui act juridic sunt stabilite de legea care îi cârmuiește fondul.
(2)
Actul se consideră totuși valabil din punctul de vedere al formei, dacă îndeplinește condițiile prevăzute de una dintre legile următoare:
a)
legea locului unde a fost întocmit;
b)
legea cetățeniei sau legea reședinței obișnuite a persoanei care l-a consimțit;
c)
legea aplicabilă potrivit dreptului internațional privat al autorității care examinează validitatea actului juridic.
(3)
În cazul în care legea aplicabilă condițiilor de fond ale actului juridic impune, sub sancțiunea nulității, o anumită formă solemnă, nicio altă lege dintre cele menționate la alin. (2) nu poate să înlăture această cerință, indiferent de locul întocmirii actului.