Referință individuală · versiune 3 mai 2026
Articolul 2.342 — Concursul cauzelor de preferință
CODUL CIVIL din 17 iulie 2009 (**republicat**) — (Legea nr. 287/2009**)
Articolul 2.342Concursul cauzelor de preferință
(1)
În caz de concurs între privilegii sau între acestea și ipoteci, creanțele se satisfac în ordinea următoare:
1.
creanțele privilegiate asupra unor bunuri mobile, prevăzute la art. 2.339;
2.
creanțele garantate cu ipotecă sau gaj.
(2)
Creditorul care beneficiază de un privilegiu special este preferat titularului unei ipoteci mobiliare perfecte dacă își înscrie privilegiul la arhivă înainte ca ipoteca să fi devenit perfectă. Tot astfel, creditorul privilegiat este preferat titularului unei ipoteci imobiliare dacă își înscrie privilegiul în cartea funciară mai înainte ca ipoteca să fi fost înscrisă.