Referință individuală · versiune 3 mai 2026

Articolul 2.062 — Dreptul de retenție

CODUL CIVIL din 17 iulie 2009 (**republicat**) — (Legea nr. 287/2009**)

Articolul 2.062Dreptul de retenție
(1)
În lipsă de stipulație contrară, consignatarul nu are un drept de retenție asupra bunurilor primite în consignație și a sumelor cuvenite consignantului, pentru creanțele sale asupra acestuia.
(2)
Obligațiile consignatarului privind întreținerea bunurilor rămân valabile în caz de exercitare a dreptului de retenție, dar cheltuielile de depozitare incumbă consignantului, dacă exercitarea dreptului de retenție a fost întemeiată.

← Vezi actul complet