Referință individuală · versiune 3 mai 2026

Articolul 1.753 — Formalități de publicitate

CODUL CIVIL din 17 iulie 2009 (**republicat**) — (Legea nr. 287/2009**)

Articolul 1.753Formalități de publicitate
(1)
Cumpărătorul unei moșteniri nu dobândește drepturile reale asupra imobilelor cuprinse în moștenire decât potrivit regulilor privitoare la cartea funciară.
(2)
El nu poate opune terțelor persoane dobândirea altor drepturi cuprinse în moștenire decât dacă a îndeplinit formalitățile cerute de lege pentru a face opozabilă dobândirea fiecăruia dintre aceste drepturi.

← Vezi actul complet