Referință individuală · versiune 3 mai 2026

Articolul 1.271 — Impreviziunea

CODUL CIVIL din 17 iulie 2009 (**republicat**) — (Legea nr. 287/2009**)

Articolul 1.271Impreviziunea
(1)
Părțile sunt ținute să își execute obligațiile, chiar dacă executarea lor a devenit mai oneroasă, fie datorită creșterii costurilor executării propriei obligații, fie datorită scăderii valorii contraprestației.
(2)
Cu toate acestea, dacă executarea contractului a devenit excesiv de oneroasă datorită unei schimbări excepționale a împrejurărilor care ar face vădit injustă obligarea debitorului la executarea obligației, instanța poate să dispună:
a)
adaptarea contractului, pentru a distribui în mod echitabil între părți pierderile și beneficiile ce rezultă din schimbarea împrejurărilor;
b)
încetarea contractului, la momentul și în condițiile pe care le stabilește.
(3)
Dispozițiile alin. (2) sunt aplicabile numai dacă:
a)
schimbarea împrejurărilor a intervenit după încheierea contractului;
b)
schimbarea împrejurărilor, precum și întinderea acesteia nu au fost și nici nu puteau fi avute în vedere de către debitor, în mod rezonabil, în momentul încheierii contractului;
c)
debitorul nu și-a asumat riscul schimbării împrejurărilor și nici nu putea fi în mod rezonabil considerat că și-ar fi asumat acest risc;
d)
debitorul a încercat, într-un termen rezonabil și cu bună-credință, negocierea adaptării rezonabile și echitabile a contractului.

← Vezi actul complet