Referință individuală · versiune 3 mai 2026
Articolul 792 — Calitatea de administrator al bunurilor altuia
CODUL CIVIL din 17 iulie 2009 (**republicat**) — (Legea nr. 287/2009**)
Articolul 792Calitatea de administrator al bunurilor altuia
(1)
Persoana care este împuternicită, prin legat sau convenție, cu administrarea unuia sau mai multor bunuri, a unei mase patrimoniale sau a unui patrimoniu care nu îi aparține are calitatea de administrator al bunurilor altuia.
(2)
Împuternicirea prin legat produce efecte dacă este acceptată de administratorul desemnat.
(3)
Prevederile prezentului titlu sunt aplicabile oricărei administrări a bunurilor altuia, cu excepția cazului în care legea, actul constitutiv sau împrejurările concrete impun aplicarea unui alt regim juridic de administrare.
(4)
Administratorul persoană fizică trebuie să aibă capacitate deplină de exercițiu.