Referință individuală · versiune 3 mai 2026
Articolul 529 — Cuantumul întreținerii
CODUL CIVIL din 17 iulie 2009 (**republicat**) — (Legea nr. 287/2009**)
Articolul 529Cuantumul întreținerii
(1)
Întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui care urmează a o plăti.
(2)
Când întreținerea este datorată de părinte, ea se stabilește până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru 2 copii și o jumătate pentru 3 sau mai mulți copii.
(3)
Cuantumul întreținerii datorate copiilor, împreună cu întreținerea datorată altor persoane, potrivit legii, nu poate depăși jumătate din venitul net lunar al celui obligat.