Referință individuală · versiune 23 iulie 2026
Articolul 218 — Violul
CODUL PENAL din 17 iulie 2009 — (LEGEA nr. 286/2009)
Articolul 218Violul
(1)
Raportul sexual, actul sexual oral sau anal cu o persoană, săvârșit prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra ori de a-și exprima voința sau profitând de această stare, se pedepsește cu închisoarea de la 5 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 02-11-2020, Alineatul (1) din Articolul 218 , Capitolul VIII , Titlul I , Partea SPECIALĂ a fost modificat de Punctul 5, Articolul I din LEGEA nr. 217 din 29 octombrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1012 din 30 octombrie 2020 )
Notăactualizări și jurisprudență
Decizie de respingere: HP nr. 78/2025, publicată în Monitorul Oficial nr. 377 din 28 aprilie 2025.
(2)
Cu aceeași pedeapsă se sancționează orice alte acte de penetrare vaginală sau anală comise în condițiile alin. (1).
(3)
Pedeapsa este închisoarea de la 7 la 12 ani și interzicerea exercitării unor drepturi atunci când:
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 02-11-2020, Partea introductivă a Alineatului (3) din Articolul 218 , Capitolul VIII , Titlul I , Partea SPECIALĂ a fost modificată de Punctul 5, Articolul I din LEGEA nr. 217 din 29 octombrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1012 din 30 octombrie 2020 )
a)
victima se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului;
b)
fapta a fost comisă de către un membru de familie sau de către o persoană care conviețuiește cu victima;
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 02-11-2020, Litera b) din Alineatul (3) , Articolul 218 , Capitolul VIII , Titlul I , Partea SPECIALĂ a fost modificată de Punctul 5, Articolul I din LEGEA nr. 217 din 29 octombrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1012 din 30 octombrie 2020 )
c)
abrogată;
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 01-01-2024, Litera c), Articolul 218, Capitolul VIII, Titlul I, Partea SPECIALĂ a fost abrogată de Punctul 1., Articolul I din LEGEA nr. 424 din 29 decembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1194 din 29 decembrie 2023 )
d)
fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice;
e)
abrogată;
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 01-01-2024, Litera e), Articolul 218, Capitolul VIII, Titlul I, Partea SPECIALĂ a fost abrogată de Punctul 4., Articolul I din LEGEA nr. 217 din 10 iulie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 634 din 11 iulie 2023 )
f)
fapta a fost săvârșită de două sau mai multe persoane împreună.
g)
făptuitorul se folosește de autoritatea funcției sale.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 01-01-2024, Articolul 218, Capitolul VIII, Titlul I, Partea SPECIALĂ a fost completat de Punctul 5., Articolul I din LEGEA nr. 217 din 10 iulie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 634 din 11 iulie 2023 )
Notăactualizări și jurisprudență
Decizie de respingere: HP nr. 78/2025, publicată în Monitorul Oficial nr. 377 din 28 aprilie 2025.
Notăactualizări și jurisprudență
Decizie de respingere: HP nr. 78/2025, publicată în Monitorul Oficial nr. 377 din 28 aprilie 2025.
(3^1)
Abrogat.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 01-01-2024, Alineatul (3^1), Articolul 218, Capitolul VIII, Titlul I, Partea SPECIALĂ a fost abrogat de Punctul 6., Articolul I din LEGEA nr. 217 din 10 iulie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 634 din 11 iulie 2023 )
(3^2)
Pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani și interzicerea exercitării unor drepturi dacă faptele prevăzute la alin. (1)-(3) sunt comise în una dintre următoarele împrejurări:
a)
fapta a avut ca urmare vătămarea corporală sau a pus în pericol viața victimei în orice alt mod;
b)
fapta a fost săvârșită asupra unei femei gravide;
c)
în urma faptei, victima rămâne însărcinată;
d)
victima se află într-o stare de vulnerabilitate vădită, cauzată de vârstă, boală, handicap fizic sau psihic ori o situație de dependență;
Notăactualizări și jurisprudență
Decizie de respingere: HP nr. 78/2025, publicată în Monitorul Oficial nr. 377 din 28 aprilie 2025.
e)
fapta a fost comisă prin folosirea unei arme sau prin amenințarea cu aceasta;
f)
victimei i s-a administrat, fără știința sa sau împotriva voinței sale, alcool sau orice substanță care îi afectează discernământul sau controlul acțiunilor sale.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 01-01-2024, Articolul 218, Capitolul VIII, Titlul I, Partea SPECIALĂ a fost completat de Punctul 7., Articolul I din LEGEA nr. 217 din 10 iulie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 634 din 11 iulie 2023 )
(4)
Dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 9 la 18 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 02-11-2020, Alineatul (4) din Articolul 218 , Capitolul VIII , Titlul I , Partea SPECIALĂ a fost modificat de Punctul 7, Articolul I din LEGEA nr. 217 din 29 octombrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1012 din 30 octombrie 2020 )
(5)
Abrogat.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 26-04-2026, Alineatul (5) , Articolul 218 , Capitolul VIII , Titlul I , Partea SPECIALĂ a fost abrogat de Punctul 8. , Articolul 6 din LEGEA nr. 53 din 23 aprilie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 323 din 23 aprilie 2026 )
(6)
Tentativa la infracțiunile prevăzute la alin. (1)-(3^2) se pedepsește.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 01-01-2024, Alineatul (6), Articolul 218, Capitolul VIII, Titlul I, Partea SPECIALĂ a fost modificat de Punctul 8., Articolul I din LEGEA nr. 217 din 10 iulie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 634 din 11 iulie 2023 )