(1)
Libertatea individuală și siguranța persoanei sunt inviolabile.
(2)
Percheziționarea, reținerea sau arestarea unei persoane sunt permise numai în cazurile și cu procedura prevăzute de lege.
(3)
Reținerea nu poate depăși 24 de ore.
(4)
Arestarea preventivă se dispune de judecător și numai în cursul procesului penal.
(5)
În cursul urmăririi penale arestarea preventivă se poate dispune pentru cel mult 30 de zile și se poate prelungi cu câte cel mult 30 de zile, fără ca durata totală să depășească un termen rezonabil, și nu mai mult de 180 de zile.
(6)
În faza de judecată instanța este obligată, în condițiile legii, să verifice periodic, și nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive și să dispună, de îndată, punerea în libertate a inculpatului, dacă temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau dacă instanța constată că nu există temeiuri noi care să justifice menținerea privării de libertate.
(7)
Încheierile instanței privind măsura arestării preventive sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege.
(8)
Celui reținut sau arestat i se aduc de îndată la cunoștință, în limba pe care o înțelege, motivele reținerii sau ale arestării, iar învinuirea, în cel mai scurt termen; învinuirea se aduce la cunoștință numai în prezenta unui avocat, ales sau numit din oficiu.
(9)
Punerea în libertate a celui reținut sau arestat este obligatorie, dacă motivele acestor măsuri au dispărut, precum și în alte situații prevăzute de lege.
(10)
Persoana arestată preventiv are dreptul să ceară punerea sa în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauțiune.
(11)
Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de condamnare, persoana este considerată nevinovată.
(12)
Nici o pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condițiile și în temeiul legii.
(13)
Sancțiunea privativă de libertate nu poate fi decât de natură penală.