Capitolul X - Cercetarea științifică din silvicultură

Codul silvic

🔗 Capitolul X - Cercetarea științifică din silvicultură
🔗 Articolul 74
Autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură sprijină prin programe activitatea de cercetare științifică și dezvoltare tehnologică din domeniu și urmărește folosirea eficientă a rezultatelor obținute, în vederea fundamentării tehnico-științifice a măsurilor de gospodărire a pădurilor.
🔗 Articolul 75
(1) Cercetarea științifică și dezvoltarea tehnologică din domeniul silviculturii se realizează prin Institutul de Cercetări și Amenajări Silvice care se reorganizează, prin hotărâre a Guvernului, în Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură "Marin Drăcea", în coordonarea autorității publice centrale pentru cercetare științifică, dezvoltare tehnologică și inovare ca institut național cu personalitate juridică, precum și prin alte persoane juridice de drept public și privat care au ca obiect de activitate cercetarea științifică și dezvoltarea tehnologică din domeniu.
(2) Activitatea de dezvoltare tehnologică pentru fondul forestier proprietate publică a statului se realizează prin Institutul de Cercetări și Amenajări Silvice, care se reorganizează în Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură "Marin Drăcea". Regia Națională a Pădurilor - Romsilva acordă direct realizarea de servicii pentru activitatea de dezvoltare tehnologică Institutului de Cercetări și Amenajări Silvice.
(3) Avizarea și aprobarea proiectelor de amenajare a pădurilor și a altor proiecte referitoare la fondul forestier național se realizează de autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură.
🔗 Articolul 76
Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură "Marin Drăcea" administrează prin baze experimentale fondul forestier proprietate publică a statului deținut, în care se efectuează cercetări în vederea generalizării rezultatelor în practica silvică.
🔗 Articolul 77
Cercetarea științifică în domeniul silviculturii este finanțată de la bugetul de stat, prin bugetul autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, precum și din alte surse, potrivit legii.