Articolul 14

Codul silvic

🔗 Articolul 14
(1) Ocoalele silvice de regim prevăzute la art. 12 și 13 au personalitate juridică, întocmesc balanță, bilanț contabil propriu, au buget anual de venituri și cheltuieli distinct, de care dispun.
(2) Bugetul anual de venituri și cheltuieli se aprobă de proprietarul unic, de consiliul local sau de adunarea generală, după caz, la propunerea ocolului silvic.
(3) Ocolului silvic care nu îndeplinește condiția prevăzută la alin. (2), până la data de 31 martie a anului în curs, după notificarea prealabilă făcută de autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, i se suspendă dreptul de utilizare a dispozitivelor speciale de marcat cu amprentă rotundă, până la îndeplinirea condiției.
(4) Conducerea și reprezentarea legală a ocolului silvic de regim sunt asigurate de șeful ocolului silvic, numit de proprietarul unic, consiliul local, consiliul de administrație ori de adunarea generală, după caz, cu avizul favorabil al autorității publice centrale care răspunde de silvicultură. Conducerea ocolului silvic de stat este asigurată de către șeful de ocol, care este numit în funcție prin concurs, de către conducerea unității Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva sau de conducerea Regiei Autonome Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat, după caz, iar conducerea bazei experimentale este asigurată de către șeful bazei experimentale, care este numit în funcție prin concurs, de către conducerea Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură «Marin Drăcea»; revocarea șefului ocolului silvic de regim se face cu avizul favorabil al autorității publice centrale care răspunde de silvicultură.
(5) Șefii ocoalelor silvice prevăzute la art. 10 alin. (2) și conducătorii structurilor silvice de rang superior sunt angajați cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată și trebuie să aibă vechimea de minimum 5 ani, respectiv 8 ani, ca ingineri cu studii superioare silvice în domeniul silviculturii, conform reglementărilor în vigoare.
(6) Ocolului silvic al cărui șef nu este numit în condițiile alin. (4) și (5) i se retrage, după o perioadă de 45 de zile de la data neîndeplinirii condițiilor, autorizația de funcționare emisă de autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură.