Articolul 30

Codul rutier

🔗 Articolul 30
(1) Mijloacele de semnalizare rutieră sunt:
a) sistemele de semnalizare luminoasă sau sonoră;
b) indicatoarele;
c) marcajele;
d) alte dispozitive speciale.
(2) Mijloacele de semnalizare rutieră se constituie într-un sistem unitar, se realizează și se instalează astfel încât să fie observate cu ușurință și de la o distanță adecvată, atât pe timp de zi, cât și pe timp de noapte, de cei cărora li se adresează și trebuie să fie în deplină concordanță între ele, precum și într-o stare tehnică de funcționare corespunzătoare.
(3) Semnalele luminoase pentru dirijarea circulației în intersecții au următoarele semnificații:
a) semnalul de culoare verde permite trecerea;
b) semnalul de culoare roșie interzice trecerea;
c) semnalul de culoare galbenă împreună cu cel de culoare roșie interzic trecerea.
(4) Mijloacele de semnalizare rutieră, precum și alte dispozitive speciale de acest fel se asigură, se instalează și se întrețin prin grija administratorului drumului public respectiv ori al căii ferate, după caz. Instalarea mijloacelor de semnalizare rutieră și a dispozitivelor speciale se execută numai cu avizul prealabil al poliției rutiere.
(5) Mijloacele de semnalizare și presemnalizare a intersecțiilor dintre două drumuri de categorii diferite se asigura, se instalează și se întrețin de către administratorul fiecărui drum, cu respectarea modului de reglementare a circulației stabilit în nodul rutier respectiv.
(6) Mijloacele de semnalizare rutieră pot fi însoțite și de dispozitive speciale de avertizare.
(7) Se interzic:
a) amplasarea, în zona drumului public, de construcții, panouri sau dispozitive ce pot fi confundate cu indicatoarele sau cu instalațiile ce servesc la semnalizarea rutieră ori realizarea de amenajări sau alte obstacole care sunt de natură să limiteze vizibilitatea ori eficacitatea acestora, să stânjenească participanții la trafic sau să le distragă atenția, punând în pericol siguranța circulației;
b) lipirea de afișe, inscripții sau înscrisuri pe indicatoarele ori dispozitivele ce servesc la semnalizarea rutieră, inclusiv pe suporturile acestora.