Secţiunea 1 - Obligațiile participanților la trafic

Codul rutier

🔗 Secţiunea 1 - Obligațiile participanților la trafic
🔗 Articolul 35
(1) Participanții la trafic trebuie să aibă un comportament care să nu afecteze fluența și siguranța circulației, să nu pună în pericol viața sau integritatea corporala a persoanelor și să nu aducă prejudicii proprietății publice ori private.
(2) Participanții la trafic sunt obligați ca, la cererea polițistului rutier, să înmâneze acestuia documentul de identitate sau, după caz, permisul de conducere, documentul de înmatriculare ori de înregistrare a vehiculului condus, documentele referitoare la bunurile transportate, precum și alte documente prevăzute de lege.
(3) În exercitarea atribuțiilor care îi revin, polițistul rutier are dreptul să verifice vehiculul, precum și identitatea conducătorului sau a pasagerilor aflați în interiorul acestuia atunci când exista indicii despre săvârșirea unei fapte de natura contravențională sau penală.
(4) În exercitarea atribuțiilor de dirijare a circulației rutiere, polițiștii rutieri sunt obligați să poarte uniforma cu înscrisuri și însemne distinctive.
(4^1) Funcționarii din cadrul Autorității Vamale Române, respectiv al Agenției Naționale de Administrare Fiscală, care, în scopul exercitării atribuțiilor de control specifice, efectuează semnale de oprire pentru conducătorii autovehiculelor, sunt obligați să poarte uniformă cu înscrisuri și însemne distinctive și mijloace de protecție fluorescent-reflectorizante pe fond de culoare verde, respectiv roșie, stabilite prin hotărâre a Guvernului.
(5) Polițiștii de frontiera, îndrumătorii de circulație ai Ministerului Apărării Naționale, agenții căilor ferate, personalul autorizat din zona lucrărilor pe drumurile publice, precum și membrii patrulelor școlare de circulație sunt obligați ca, pe timpul exercitării atribuțiilor, să poarte echipament de protecție-avertizare fluorescent-reflectorizant.
(6) Conducătorii autovehiculelor și tractoarelor agricole sau forestiere cu masa maximă autorizată mai mare de 3,5 tone sunt obligați să poarte echipament de protecție-avertizare fluorescent-reflectorizant atunci când execută intervenții la vehiculul care se află pe partea carosabilă a drumului public.
(7) Nevăzătorii sunt obligați să poarte în deplasarea pe drumurile publice baston de culoare alba.
🔗 Articolul 36
(1) Conducătorii de autovehicule și tractoare agricole sau forestiere și persoanele care ocupă locuri prevăzute prin construcție cu centuri sau dispozitive de siguranță omologate trebuie să le poarte în timpul circulației pe drumurile publice, cu excepția cazurilor prevăzute în regulament.
(1^1) Conducătorii de autovehicule având locuri prevăzute prin construcție cu centuri de siguranță trebuie să informeze pasagerii cu privire la obligația legală de a le purta în timpul circulației pe drumurile publice.
(1^2) Conducătorii de autovehicule având locuri prevăzute prin construcție cu centuri de siguranță au obligația să se asigure că, pe timpul conducerii vehiculului, minorii poartă centurile de siguranță sau sunt transportați numai în dispozitive de fixare în scaune pentru copii omologate, în condițiile prevăzute de regulament.
(1^3) Conducătorilor de autovehicule le este interzis să transporte copii în vârstă de până la 3 ani în autovehicule care nu sunt echipate cu sisteme de siguranță, cu excepția celor destinate transportului public de persoane, precum și a taxiurilor dacă în acestea din urmă ocupă orice alt loc decât cel de pe scaunul din față, în condițiile prevăzute în regulament. Copiii cu vârsta de peste 3 ani, având o înălțime de până la 150 cm, pot fi transportați în autovehicule care nu sunt echipate cu sisteme de siguranță doar dacă ocupă, pe timpul transportului, orice alt loc decât cel de pe scaunul din față.
(2) Pe timpul deplasării pe drumurile publice, conducătorii motocicletelor, mopedelor și persoanele transportate pe acestea au obligația să poarte casca de protecție omologată.
(3) Conducătorilor de vehicule le este interzisă folosirea telefoanelor mobile atunci când aceștia se află în timpul deplasării pe drumurile publice, cu excepția celor prevăzute cu dispozitive tip «mâini libere».
🔗 Articolul 37
(1) Conducătorii de vehicule sunt obligați să oprească imediat, pe acostament sau, în lipsa acestuia, cât mai aproape de marginea drumului sau bordura trotuarului, în sensul de deplasare, la apropierea și la trecerea autovehiculelor cu regim de circulație prioritară care au în funcțiune mijloacele speciale de avertizare luminoasă de culoare roșie și sonore.
(2) Conducătorii de vehicule sunt obligați să reducă viteza, să circule cât mai aproape de marginea drumului în sensul de deplasare și să acorde prioritate la trecerea autovehiculelor cu regim de circulație prioritară care au în funcțiune mijloacele speciale de avertizare luminoasă de culoare albastră și sonore.
(3) În situațiile prevăzute la alin. (1) și (2), pietonilor le sunt interzise traversarea și circulația pe carosabil până la trecerea vehiculelor respective.
🔗 Articolul 38
Conducătorii vehiculelor, cu excepția celor trase sau împinse cu mâna, instructorii auto atestați să efectueze instruirea practică a persoanelor pentru obținerea permisului de conducere, precum și examinatorul autorității competente, în timpul desfășurării probelor practice ale examenului pentru obținerea permisului de conducere, sunt obligați să se supună testării aerului expirat și/sau recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei ori a consumului de substanțe psihoactive, la solicitarea polițistului rutier.
🔗 Articolul 39
(1) La solicitarea poliției rutiere sau a poliției locale, proprietarul sau deținătorul mandatat al unui vehicul este obligat să comunice acesteia, în termenul indicat în cuprinsul solicitării, datele de identificare ale persoanei căreia ia încredințat vehiculul pentru a-l conduce pe drumurile publice. Poliția locală poate solicita aceste date de identificare numai în legătură cu exercitarea competențelor în domeniul circulației pe drumurile publice.
(2) Obligația de a comunica datele de identificare, prevăzută la alin. (1), se consideră îndeplinită dacă proprietarul sau deținătorul mandatat al unui vehicul comunică numele, prenumele, codul numeric personal, domiciliul sau reședința, numărul și seria actului de identitate ale persoanei căreia i-a încredințat vehiculul pentru a-l conduce pe drumurile publice ori, în cazul cetățenilor străini, al persoanelor fără cetățenie sau al cetățenilor români cu domiciliul în străinătate, și seria și numărul pașaportului ori ale altui document de trecere a frontierei de stat, data eliberării acestuia și statul emitent.
(3) Comunicarea solicitării prevăzute la alin. (1) și a datelor prevăzute la alin. (2) se poate realiza și prin platforme informatice destinate furnizării de servicii electronice, atunci când proprietarul sau deținătorul mandatat al unui vehicul a optat pentru această modalitate de comunicare.
(4) Solicitarea prevăzută la alin. (1) se consideră comunicată în termen de 5 zile de la data punerii la dispoziția proprietarului sau deținătorului mandatat al unui vehicul prin mijlocul electronic de transmitere la distanță.
(5) Solicitarea prevăzută la alin. (1) întocmită ca înscris în formă electronică, în cazul în care nu poate fi comunicată în modalitatea prevăzută la alin. (3), se consideră comunicată la data comunicării copiei acesteia, imprimată pe suport hârtie. Documentul astfel rezultat nu trebuie să poarte semnătura olografă a polițistului rutier.
🔗 Articolul 40
Regulile de circulație pe drumurile publice aplicabile autovehiculelor și tractoarelor agricole sau forestiere destinate transporturilor de mărfuri, celor cu mase sau cu dimensiuni de gabarit depășite ori care transportă mărfuri sau produse periculoase se stabilesc prin regulament, în conformitate cu reglementările în vigoare.