Secţiunea a 7-a - Controlul și sancționarea concedierilor nelegale

Codul muncii

🔗 Secţiunea a 7-a - Controlul și sancționarea concedierilor nelegale
🔗 Articolul 78
Concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege este lovită de nulitate absolută.
🔗 Articolul 79
În caz de conflict de muncă angajatorul nu poate invoca în fața instanței alte motive de fapt sau de drept decât cele precizate în decizia de concediere.
🔗 Articolul 80
(1) În cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal, instanța va dispune anularea ei și va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul.
(2) La solicitarea salariatului instanța care a dispus anularea concedierii va repune părțile în situația anterioară emiterii actului de concediere.
(3) În cazul în care salariatul nu solicită repunerea în situația anterioară emiterii actului de concediere, contractul individual de muncă va înceta de drept la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești.