Articolul 42^5 - Reguli privind calcularea rezultatului fiscal consolidat

Codul fiscal

🔗 Articolul 42^5 - Reguli privind calcularea rezultatului fiscal consolidat
(1) Fiecare membru al grupului fiscal determină rezultatul fiscal în mod individual potrivit regulilor stabilite de prezentul titlu, luând în considerare și prevederile art. 42^7.
(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1) al art. 13 și art. 19, rezultatul fiscal consolidat al grupului fiscal se determină prin însumarea algebrică a rezultatelor fiscale determinate în mod individual de fiecare membru al grupului fiscal. Rezultatul fiscal consolidat pozitiv este profit impozabil, iar rezultatul fiscal consolidat negativ este pierdere fiscală. Impozitul pe profit se calculează prin aplicarea cotei prevăzute la art. 17 asupra rezultatului fiscal consolidat pozitiv al grupului.
(3) Rezultatul fiscal consolidat al grupului fiscal se calculează trimestrial/anual, cumulat de la începutul anului fiscal.
(4) La determinarea impozitului pe profit datorat de grupul fiscal se vor avea în vedere sumele reprezentând: creditul fiscal, impozitul pe profit scutit potrivit art. 22 și art. 22^1, scutiri și reduceri de impozit pe profit calculate potrivit legislației în vigoare, sumele reprezentând cheltuielile de sponsorizare și/sau mecenat și cheltuielile privind bursele private, potrivit legii, costul de achiziție al aparatelor de marcat electronice fiscale și alte sume care se scad din impozitul pe profit, potrivit legislației în vigoare, determinate de fiecare membru și comunicate persoanei juridice responsabile. Aceste sume se scad în limita impozitului pe profit datorat de grupul fiscal.
(4^1) Membrul grupului fiscal calculează, trimestrial/anual, impozitul pe profit numai în scopul determinării sumelor prevăzute la alin. (4) și art. 45 alin. (10) care se comunică persoanei juridice responsabile. Acest impozit nu se datorează de membrul grupului și nu se transmite persoanei juridice responsabile.
(4^2) Pentru aplicarea prevederilor art. 22 alin. (5), la nivelul persoanei juridice responsabile și al membrilor grupului fiscal se au în vedere și următoarele reguli:
a) persoana juridică responsabilă care efectuează scăderea sumei aferente impozitului pe profit scutit din impozitul pe profit datorat de grupul fiscal comunică fiecărui membru care a transmis astfel de sume partea ce îi revine acestuia din suma scăzută la nivelul grupului fiscal;
b) partea care se comunică fiecărui membru, potrivit lit. a), se determină înmulțind suma scăzută la nivelul grupului fiscal cu raportul dintre sumele transmise de fiecare membru și totalul sumelor primite de persoana responsabilă de la membrii grupului fiscal;
c) suma care se repartizează de către membrul grupului fiscal pentru constituirea rezervei, potrivit art. 22 alin. (5), este cea comunicată de persoana juridică responsabilă, potrivit lit. a).
(5) În scopul determinării rezultatului fiscal consolidat al grupului fiscal persoana juridică responsabilă este obligată să evidențieze în registrul de evidență fiscală rezultatele fiscale individuale determinate de fiecare membru, potrivit alin. (1), precum și sumele care se scad din impozitul pe profit datorat de grup potrivit alin. (4), inclusiv cele ale persoanei juridice responsabile.