Articolul 64 - Cotele de impozitare

Codul fiscal

🔗 Articolul 64 - Cotele de impozitare
(1) Cota de impozit este de 10% și se aplică asupra venitului impozabil corespunzător fiecărei surse din fiecare categorie pentru determinarea impozitului pe veniturile din:
a) activități independente;
a^1) drepturi de proprietate intelectuală;
b) salarii și asimilate salariilor;
c) cedarea folosinței bunurilor;
d) investiții;
e) pensii;
f) activități agricole, silvicultură și piscicultură;
g) premii;
h) alte surse.
(2) Fac excepție de la prevederile alin. (1) cotele de impozit prevăzute expres pentru categoriile de venituri cuprinse în titlul IV.