Capitolul VII - Procedura în caz de dispariție a dosarelor judiciare și a înscrisurilor judiciare

Codul de procedură penală

🔗 Capitolul VII - Procedura în caz de dispariție a dosarelor judiciare și a înscrisurilor judiciare
🔗 Articolul 543 - Constatarea dispariției dosarului sau înscrisului
(1) În cazul dispariției unui dosar judiciar sau a unui înscris care aparține unui astfel de dosar, organul de urmărire penală sau președintele instanței la care se găsea dosarul ori înscrisul întocmește un proces-verbal prin care constată dispariția și arată măsurile care s-au luat pentru găsirea lui.
(2) În baza procesului-verbal, se procedează potrivit dispozițiilor prevăzute în prezentul capitol.
🔗 Articolul 544 - Obiectul procedurii speciale
(1) Când dosarul sau înscrisul dispărut este reclamat de un interes justificat și nu poate fi refăcut potrivit procedurii obișnuite, procurorul prin ordonanță ori instanța de judecată prin încheiere dispune, după caz, înlocuirea sau reconstituirea dosarului sau înscrisului cu privire la care s-a constatat dispariția.
(2) Instanța se pronunță prin încheiere, fără citarea părților, în afară de cazul când instanța consideră necesară chemarea acestora.
(3) Încheierea nu este supusă niciunei căi de atac.
🔗 Articolul 545 - Competența în cazul înlocuirii sau reconstituirii
(1) Înlocuirea sau reconstituirea se efectuează de organul de urmărire penală ori de instanța de judecată înaintea căreia cauza se găsește pendinte, iar în cauzele definitiv soluționate, de instanța la care dosarul se găsește în conservare.
(2) Când constatarea dispariției s-a făcut de un organ de urmărire penală sau de o instanță de judecată, altele decât cele arătate la alin. (1), organul de urmărire penală ori instanța de judecată care a constatat dispariția trimite organului de urmărire penală sau instanței de judecată competente toate materialele necesare efectuării înlocuirii ori reconstituirii înscrisului dispărut.
(3) În cazul dispariției unui dosar judiciar în cursul procedurii de cameră preliminară, înlocuirea sau reconstituirea se efectuează de instanța în cadrul căreia funcționează camera preliminară.
🔗 Articolul 546 - Înlocuirea înscrisului
(1) Înlocuirea înscrisului dispărut are loc atunci când există copii oficiale de pe acel înscris. Organul de urmărire penală sau instanța de judecată ia măsuri pentru obținerea copiei.
(2) Copia obținută ține locul înscrisului original până la găsirea acestuia.
(3) Persoanei sau autorității care a predat copia oficială i se eliberează o copie certificată de pe aceasta.
🔗 Articolul 547 - Reconstituirea înscrisului sau dosarului
(1) Când nu există o copie oficială de pe înscrisul dispărut, se procedează la reconstituirea acestuia.
(2) Reconstituirea unui dosar se face prin reconstituirea înscrisurilor pe care le conținea.
(3) În vederea reconstituirii pot fi folosite orice mijloace de probă prevăzute de lege.
(4) Rezultatul reconstituirii se constată, după caz, prin ordonanța procurorului sau prin hotărârea instanței dată cu citarea părților, după ascultarea acestora și a procurorului.
(5) Neprezentarea părților legal citate nu împiedică judecarea cauzei.
(6) Hotărârea de reconstituire este supusă apelului.
(7) Împotriva ordonanței procurorului privind rezultatul reconstituirii orice persoană care justifică un interes legitim poate face plângere, dispozițiile art. 336-339 aplicându-se în mod corespunzător.