(1)
Darea în urmărire se solicită și se dispune pentru identificarea, căutarea, localizarea și prinderea unei persoane în scopul aducerii acesteia în fața organelor judiciare ori punerii în executare a anumitor hotărâri judecătorești.
(2)
Darea în urmărire se solicită și se dispune în următoarele cazuri:
a)
nu s-a putut executa un mandat de arestare preventivă, un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate, o măsură educativă privativă de libertate, măsura internării medicale sau măsura expulzării, întrucât persoana față de care s-a luat una dintre aceste măsuri nu a fost găsită;
b)
persoana a evadat din starea legală de reținere sau deținere ori a fugit dintr-un centru educativ, centru de detenție sau din unitatea în care executa măsura internării medicale;
c)
în vederea depistării unei persoane urmărite internațional despre care există date că se află în România.
(3)
Darea în urmărire se solicită de:
a)
organul de poliție care a constatat imposibilitatea executării măsurii prevăzute la alin. (2) lit. a);
b)
administrația locului de deținere, centrul educativ sau unitatea medicală prevăzută la alin. (2) lit. b);
c)
organul judiciar competent potrivit legii speciale, în cazul prevăzut la alin. (2) lit. c);
(4)
Darea în urmărire se dispune, prin ordin, de Inspectoratul General al Poliției Române, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București sau, după caz, de inspectoratul de poliție județean, sesizat potrivit alin. (3).
(5)
Ordinul de dare în urmărire se comunică în cel mai scurt timp organelor competente să elibereze pașaportul, care au obligația să refuze eliberarea pașaportului sau, după caz, să ridice provizoriu pașaportul pe durata măsurii, precum și organelor de frontieră pentru darea în consemn.
(6)
De asemenea, ordinul de dare în urmărire se comunică în copie:
a)
celui în fața căruia urmează să fie adusă persoana urmărită în momentul prinderii;
b)
organului judiciar competent care supraveghează activitatea de urmărire a persoanei date în urmărire.