(1)
Instanța, judecând recursul în casație, pronunță una dintre următoarele soluții:
1.
respinge recursul în casație, menținând hotărârea atacată, dacă recursul în casație este nefondat;
2.
admite recursul în casație, casând hotărârea atacată, și:
a)
îl achită pe inculpat sau dispune încetarea procesului penal ori înlătură greșita aplicare a legii;
b)
dispune rejudecarea de către instanța de apel ori de către instanța competentă material sau după calitatea persoanei, dacă sunt incidente celelalte cazuri de casare prevăzute la art. 438.
(2)
Dacă recursul în casație vizează greșita soluționare a laturii civile, instanța, după admiterea recursului, înlătură nelegalitatea constatată sau dispune rejudecarea de către instanța a cărei hotărâre a fost casată, în condițiile alin. (1) pct. 2 lit. b).
(3)
În cazul prevăzut la alin. (1) pct. 2 lit. a) instanța de recurs în casație desființează și hotărârea primei instanțe, dacă se constată aceleași încălcări de lege ca în decizia recurată.
(4)
În cazul în care condamnatul se găsește în cursul executării pedepsei, instanța, admițând recursul în casație și pronunțând casarea cu trimitere, dispune asupra stării de libertate a acestuia, putând lua o măsură preventivă.