Articolul 437 - Motivarea recursului în casație

Codul de procedură penală

🔗 Articolul 437 - Motivarea recursului în casație
(1) Cererea de recurs în casație se formulează în scris și va cuprinde:
a) numele și prenumele, domiciliul sau reședința părții ori, după caz, numele și prenumele procurorului care exercită recursul în casație, precum și organul judiciar din care acesta face parte;
b) indicarea hotărârii care se atacă;
c) indicarea cazurilor de recurs în casație pe care se întemeiază cererea și motivarea acestora;
d) semnătura persoanei care exercită recursul în casație.
(2) La cerere se anexează toate înscrisurile invocate în motivarea acesteia.