(1)
Judecarea apelului se face cu citarea părților și a persoanei vătămate.
(2)
Judecarea apelului nu poate avea loc decât în prezența inculpatului, când acesta se află în stare de deținere.
(3)
Participarea procurorului la judecarea apelului este obligatorie.
(4)
Instanța de apel procedează la ascultarea inculpatului, când aceasta este posibilă, potrivit regulilor de la judecata în fond.
(5)
Instanța de apel poate readministra probele administrate la prima instanță și poate administra probe noi, în condițiile art. 100.
(6)
Când apelul este în stare de judecată, președintele completului dă cuvântul apelantului, apoi intimatului și pe urmă procurorului. Dacă între apelurile declarate se află și apelul procurorului, primul cuvânt îl are acesta.
(7)
Procurorul și părțile au dreptul la replică cu privire la chestiunile noi ivite cu ocazia dezbaterilor. Inculpatului i se acordă ultimul cuvânt.
(8)
Instanța verifică hotărârea atacată pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, precum și a oricăror probe administrate în fața instanței de apel.
(9)
În vederea soluționării apelului, instanța, motivat, poate da o nouă apreciere probelor.
(10)
Instanța se pronunță asupra tuturor motivelor de apel invocate.
(11)
La judecarea apelului se aplică regulile de la judecata în fond, în măsura în care în prezentul titlu nu există dispoziții contrare.
(12)
Apelul împotriva încheierilor care, potrivit legii, pot fi atacate separat se judecă în camera de consiliu fără prezența părților, care pot depune concluzii scrise, cu excepția cazurilor în care legea dispune altfel ori a celor în care instanța apreciază că este necesară judecata în ședință publică.