Articolul 412 - Declararea și motivarea apelului

Codul de procedură penală

🔗 Articolul 412 - Declararea și motivarea apelului
(1) Apelul se declară prin cerere scrisă, care trebuie să conțină următoarele:
a) numărul dosarului, data și numărul sentinței sau încheierii atacate;
b) denumirea instanței care a pronunțat hotărârea atacată;
c) numele, prenumele, codul numeric personal, calitatea și domiciliul, reședința sau locuința, precum și semnătura persoanei care declară apelul.
(2) Pentru persoana care nu poate să semneze, cererea va fi atestată de un grefier de la instanța a cărei hotărâre se atacă sau de avocat.
(3) Cererea de apel nesemnată ori neatestată poate fi confirmată în instanță de parte ori de reprezentantul ei la primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită.
(4) Apelul se motivează în scris, arătându-se motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază.